Cauta

Mircea Diaconu are INTERZIS la Antena 3

Actorul Mircea Diaconu, candidat independent la prezidențiale, a primit „interzis” la Antena 3, au relatat surse politice. Astfel, urmează ca Diaconu să nu mai fie invitat în emisiunile postului de televiziune. Informația circulă după ce Diaconu a făcut chiar la postul respectiv de televiziune, luni, primele declarații după ce ALDE și Pro România au votat să-l susțină la prezidențiale.Mircea Diaconu are INTERZIS la Antena 3 - Ziarul National

Acesta a zis că nu vrea să „violeze” Constituția și l-a dat indicat pe Traian Băsescu drept contraexemplu, a promis că nu va „încăleca” guvernele și a propus ca șeful statului să se mute de la Palatul Cotroceni.  Ulterior, luni seară, Diaconu a mers la altă televiziune, unde a zis, legat de candidatura lui Kovesi la funcția de procuror-șef european, că el s-ar bucura să vadă un român în acea funcție. În unele cercuri de pe scena politică circulă suspiciunea că Mircea Diaconu este „omul lui Voiculescu”, fondatorul grupului din care face parte Antena 3.

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • Exit mobile version