Cauta

Mircea Basescu, sub control judiciar

Una rece, alta calda pentru fratele presedintelui Traian Basescu. Dupa ce a aflat de la televizor ca fiul lui, Dragos, este implicat intr-o afacere penala de un milion de euro, iata ca Mircea Basescu a primit si o veste buna. Tribunalul Constanta a decis judecarea lui sub control judiciar.

Mircea Basescu ar putea scapa de arestul la domiciliu

Mircea Basescu a solicitat instantei, prin avocatul sau, inlocuirea arestului la domiciliu cu plasarea sa sub control judiciar in dosarul privind banii pe care i-ar fi primit de la familia lui Bercea Mondial. Hotararea Tribunalului Constanta nu este definitiva. Avocatul lui Mircea Basescu, Constantin Gudu, a cerut initial instantei sa constate incetarea de drept a arestului la domiciliu in cazul clientului sau, iar in cazul in care acest lucru nu se va intampla, el a solicitat inlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Mircea Basescu este judecat, alaturi de Marian Capatana, in dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele fostului presedinte al tarii.

 

Ultimele stiri

  • Scaunul lui Zelenski, mai şubred în Ucraina după scandalul din sectorul energetic. Populaţia poate sta, la iarnă, în frig!
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 17 noiembrie 2025 – Astăzi va fi o zi destul de stabilă
  • Alege ce citești
  • China revitalizează piața luxului. Consumatorii nu renunță la calitate
  • Noua Evanghelie după Nicușor: Cotroceniul și Cădelnița
  • Guvernul Bolojan, pus la zid: un agent al intereselor externe și un protector al profitului
  • Costul vieții: președintele SUA neagă realitatea
  • Generația speranțelor pierdute
  • Consiliul Fiscal atacă ANAF: ”trebuie spartă rețeaua de interese”
  • Exit mobile version