AcasăNewsMircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat

Mircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat

La aproape patru luni de cand a ajuns dupa gratii, fratele fostului sef al statului spera sa redevina in om liber. Drept urmare, a inaintat instantei o cerere prin care solicita eliberarea conditionata.

Un prim raspuns l-ar putea afla joia viitoare. Si spunem acest lucru ca urmare a faptului ca solicitarea pe numele lui Mircea Basescu a fost depusa, prin intermediul aparatorului sau legal, Judecatoriei Medgidia, iar din cate se precizeaza pe portalul instantei, termenul de judecare a cererii in cauza este 13 octombrie, incepand cu ora 9. Decizia instantei amintite nu va fi insa una definitiva, existand varianta ca, in cazul in care una dintre parti sa doreasca sa o conteste, sa se ajunga la Tribunalul Constanta.

Aflat la aceasta data la penitenciarul Poarta Alba, unde a ajuns dupa ce a primit in vara o condamnare de patru ani de inchisoare cu executare, Mircea Basescu ar putea, asadar, parasi detentia dupa patru luni de la incarcerarea sa. Fartele fostului presedinte a ajuns in instanta, dupa ce procurorii l-au acuzat de trafic de influenta, in dosarul ce are legatura cu Sandu Anghel, alias Bercea Mondial.

author avatar
Cristina Stefan
194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger