AcasăNewsMircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat

Mircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat

Mircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat - Ziarul National

La aproape patru luni de cand a ajuns dupa gratii, fratele fostului sef al statului spera sa redevina in om liber. Drept urmare, a inaintat instantei o cerere prin care solicita eliberarea conditionata.

Mircea Basescu cere sa fie eliberat conditionat - Ziarul NationalUn prim raspuns l-ar putea afla joia viitoare. Si spunem acest lucru ca urmare a faptului ca solicitarea pe numele lui Mircea Basescu a fost depusa, prin intermediul aparatorului sau legal, Judecatoriei Medgidia, iar din cate se precizeaza pe portalul instantei, termenul de judecare a cererii in cauza este 13 octombrie, incepand cu ora 9. Decizia instantei amintite nu va fi insa una definitiva, existand varianta ca, in cazul in care una dintre parti sa doreasca sa o conteste, sa se ajunga la Tribunalul Constanta.

Aflat la aceasta data la penitenciarul Poarta Alba, unde a ajuns dupa ce a primit in vara o condamnare de patru ani de inchisoare cu executare, Mircea Basescu ar putea, asadar, parasi detentia dupa patru luni de la incarcerarea sa. Fartele fostului presedinte a ajuns in instanta, dupa ce procurorii l-au acuzat de trafic de influenta, in dosarul ce are legatura cu Sandu Anghel, alias Bercea Mondial.

author avatar
Cristina Stefan
203 afisari

Ultimele știri

AUR vrea să atace în instanță hotărârile consiliilor locale prin care se majorează taxele pe proprietate și pe automobile: „Românii sunt împovărați ilegal”

Reprezentanții partidului AUR au anunțat luni, 5 ianuarie, că vor ataca în instanță hotărârile Consiliilor Locale prin care se majorează taxele pe proprietate și...

Călin Georgescu, mesaj de ultimă oră pentru români, la semnarea controlului judiciar: „Azi în Venezuela, mâine poate în Europa de…” – VIDEO

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat luni, 5 ianuarie, la Poliția din Buftea, pentru a semna controlul judiciar.Deși ziua în care fostul...
spot_img