AcasăNewsMinus 20 de grade in Bucuresti! Ninsori puternice si viscol in mai...

Minus 20 de grade in Bucuresti! Ninsori puternice si viscol in mai multe zone din tara (cod galben)

Ne asteapta cateva zile cu ninsori abundente si vant puternic. Meteorologii vor emite un cod galben, valabil pentru mai multe regiuni din tara. Gerul va pune stapanire pe Bucuresti, unde, joi noapte, temperaturile vor scadea pana la -20 de grade.

Hainele groase, caciulile si manusile va vor fi de mare folos in urmatoarele doua zile, pentru ca in majoritatea regiunilor va ninge puternic si va fi frig. Prezent luni, in cadrul Comandamentului de iarna de la Guvern, directorul Agentiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu, a anuntat ca va fi emis un nou COD GALBEN de NINSORI si VANT pentru mai multe zone din Romania.

Avertizarea va fi valabila de marti la pranz pana miercuri la ora 12. Noul val de ninsori va cuprinde intr-o prima faza Banatul. Treptat, zapada va acoperi Oltenia, Muntenia, sud-estul tarii si zona Moldovei. Directorul ANM a anuntat ca va ninge si va fi viscol (vant de peste 60 km/ora) in Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Braila, Galati, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ilfov si Ialomita. In celelalte judete se asteapta sa cada ninsori, dar mai putin insemnate cantitativ.

Dupa aceste doua zile cu multa zapada, vremea va deveni deosebit de rece. Pana duminica nu mai sunt asteptate precipitatii, insa mercurul din termometre va scadea simtitor. Sandu a anuntat ca, in Bucuresti, in noaptea de joi spre vineri va fi ger si s-ar putea inregistra chiar si  -20 de grade!

1.587 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger