AcasăNewsMinorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi...

Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi de un adult. În ce condiții

aeroportMinorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi de un adult. În ce condiții

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, conform unui proiect de lege depus la Parlament.

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani ar putea scăpa de obligația de a fi însoțiți de un adult atunci când călătoresc peste granițe, dacă proiectul înregistrat de 88 parlamentari PNL şi UDMR în această săptămână pentru dezbatere la Senat va ajunge să se aplice.

Minorii de peste 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților

Totuși, ei nu vor putea ieși din țară fără acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali.

Potrivit proiectului, prin derogare, „organele Poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, ai unei cărţi de identitate şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.

Argumentul principal adus în favoarea acestei măsuri este maturitatea la care ajunge un tânăr ce a împlinit vârsta de 16 ani, lucru prezumat, atunci când vine vorba despre responsabilități fiscale sau de răspunderea penală, printre altele, de mai multe acte normative.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Legea ar urma intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

author avatar
Andreea Vlad
131 afisari

3 COMENTARII

  1. prostitutie la greu! d’aia au shi vrut shmengen. noroc cu olanda careia nu ii convine concurenta.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger