AcasăNewsMinistrul Tătaru l-a demis pe doctorul Streinu-Cercel de la șefia Comisiei anti-COVID

Ministrul Tătaru l-a demis pe doctorul Streinu-Cercel de la șefia Comisiei anti-COVID

O informație de ultimă oră, venită pe fondul recentelor reacții avute de către președintele Iohannis și premierul Orban referitor la planul „Vacanța Mare”, care viza românii de peste 65 de ani, vizează înlăturarea doctorul Adrian Streinu-Cercel din fruntea Comisiei anti-COVID din Ministerul Sănătății.

Un anunț în acest sens a venit chiar de la Nelu Tătaru. „Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președinte. Noi avem discuții, sunt propuneri, chiar și aceste propuneri le gândim, dar n-am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord. Apariția acelui „plan de vacanță”nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei Comisii. Și i-am comunicat și dânsului acest lucru….Comisia de la nivelul Ministerului nemaifăcând parte și nemaifiind nici președinte”, a declarat ministrul Sănătății, ajuns la Timișoara, joi după-amiază.

Din câte se pare, în locul profesorului Streinu-Cercel, manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, va fi numită în respectivul for de la MS Adriana Pistol, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Critici de la Iohannis și Orban

Despre această decizie a ministrului s-a aflat, practic, la doar câteva ore după ce premierul s-a arătat nemulțumit de un astfel de proiect. Mai mult, întrebat dacă s-ar impune vreo sancțiune, în privința profesorului Streinu-Cercel, Ludovic Orban a pasat mingea în terenul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. „La această întrebare vă poate da răspuns domnul ministru Tătaru, care sunt convins că o să aibă ce să vă spună pe tema asta. Dar încă o dată vă spun, aia este o năstruşnicie, o stupiditate mai mare n-am văzut. Nu ştiu dacă aţi citit documentul ăla, zici că e făcut în anii ’50, 1950, cu la fiecare, după nevoi, cu statul care se ocupă de tot, preia distribuţia de energie electrică, de apă, utilităţi, nu mai plăteşte nimeni taxe, statul rezolvă tot. Aia e o nebunie, vă spun sincer. Nici nu trebuia luat în serios, iar chestiunea – chiar stau şi mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu – cu carantinarea părinţilor şi bunicilor noştri, cu ruperea de familii. Astea sunt lucruri de o gravitate extremă, care nu trebuie tratată numai cu un zâmbet, ci şi cu măsuri”, a ales să menționeze Orban, joi dimineață.

Zilele trecute, și Klaus Iohannis a criticat vehement, într-o declarație publică, de la Cotroceni, planul în cauză. A accentuat că „toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale și rezultatele din teritoriu”.

A lansat apoi săgeți în direcția inițiatorilor proiectului cunoscut drept „Vacanța Mare.” „În niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze poate politic, poate în alt fel. Și am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce trebuia făcut. Așa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă și să spună „așa se va întâmplat”. Repet, lucrurile se vor întâmpla așa cum vor fi decise de autorități, în baza dovezilor clare, practice, științifice. A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină. Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun! Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane! Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz – repet, în niciun caz – statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI. Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie”, a afirmat Iohannis.

author avatar
Cristina Stefan
350 afisari

2 COMENTARII

  1. Rusinica domnu Tataru, scoate Nea Sica carbunii cu mana dumnevoastra, va arati slugarnicia fata de Nea Sparanghel din Cotroceni ! Rusine !

    • Nu sunt nici un liberal , sunt dihorul Kostea Sugiuk , boschetarul pervers ce ademeneste navetistii de Rabnita in gara Tiraspol . Dragnea a dat de pamant cu doua guverne numite de el si cu doi Prim-Ministri . Eu trebuie sa bocesc la unison cu sputnik , a pierdut un drag cercelus colaborator spagar . Ca sa fie tacamul complet , sunt obligat sa-l pup apasat in cur si sa-l sarut tandru pe domnul Presedinte Iohannis in mijlocul stufarisului de sparanghel de la slit . O fac cu smerenie , emotie si putina rusine … Muahhhh….hihihihihihihi….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger