Ministrul Sănătății din Noua Zeelandă s-a descris ca „idiot” pentru că a încălcat regulile de izolare impuse în ţară şi şi-a dus familia la plajă. O escapadă, de asemenea, “idioată”, pe care David Clark spune că o regretă.
„Într-un momentul în care le cerem neozeelandezilor să facă sacrificii istorice, eu i-am dezamăgit. Am fost un idiot şi înţeleg că oamenii sunt supăraţi pe mine”, a explicat Clark. El şi-a depus demisia după ce a recunoscut că și-a condus famila la 20 de kilometric de reședința sa, „o încălcare clară a principiilor de izolare”. Însă premierul Jacinda Ardern l-a păstrat în funcţie având în vedere criza sanitară în desfăşurare. Totuşi, Davind Clark a fost retrogradat în ierarhia Cabinetului şi a pierdut poziţia de ministru de Finanţe asociat. Ceea ce a făcut el este rău, nu are nicio scuză. Dar la ora actuală, prioritatea mea este lupta noastră colectivă împotriva COVID-19, nu putem să ne permitem o destabilizare a sectorului de sănătate sau a politicii noastre. Din acest motiv şi doar din acest singur motiv, David Clark va fi menţinut în postul său”, a declarat şefa guvernului. Noua Zeelandă a raportat peste 1.100 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi un singur deces – o femeie în vârstă de 70 de ani. Duminică, ministrul scoţian al Sănătăţii, Catherine Calderwood, a demisionat după ce a făcut două astfel de călătorii spre plajă, la reședința sa secundară.