După ce Parlamentul a votat scăderea numărului de ore pentru toți elevii (proiectul senatorului PSD Liviu Pop), sindicatele din Învăţământ avertizează că această măsură va duce la concedierea a mii de profesori. Dacă Ecaterina Andronescu anunţa zilnic câte un proiect de reformă, de toate s-a ales praful, acum colegii profesorului Pop riscă să fie daţi afară.
„Modificarea de către Senatul României a art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale, în sensul reducerii numărului de ore din planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar este o măsură care, aparent, va aduce beneficii elevilor, cu preţul concedierii a aproximativ 25.000 de cadre didactice. Această măsură, poate fi utilă sistemului de învăţământ numai dacă va fi însoţită de alte măsuri absolut obligatorii. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că, după promulgarea acestei legi de către Preşedintele României, trebuie emisă o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie prorogat termenul de aplicare al acestei legi până când vor putea fi luate acele măsuri suplimentare obligatorii. În caz contrar, avertizăm că există riscul major de declanşare a unui conflict de amploare în învăţământul preuniversitar”, arată Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Federaţia avertizează că punerea în practică a legii, fără să se ia măsurile propuse, va fi evenimentul cu cel mai mare impact social negativ din istoria post-decembristă a României. Să dai afară 25.000 de oameni înseamnă nu doar o lovitură pentru sistemul de învăţământ, dar şi pentru bugetul asigurărilor de şomaj, cât şi pentru ceea ce înseamnă nivelul de productivitate sănătos într-o ţară care nu are nevoie să bată pasul pe loc. Ipoteza că această măsură a reducerii numărului de ore din planurile cadru va conduce şi la dispariţia celor 3.800 de necalificaţi din sistem nu se va pune în practică, având în vedere că aceste cadre didactice necalificate se regăsesc, în general, în unităţi de învăţământ din zone izolate, decât dacă cei care guvernează această ţară vor acorda facilităţi pentru a atrage cadre didactice calificate”, subliniază FSLI. Potrivit proiectului votat marți, elevii din ciclul primar vor avea, în medie, 20 de ore pe săptămână, 25 cei de la gimnaziu și 30 la liceu. Propunerea legislativă este la promulgare la președintele Iohannis.
Radu Jacotă