AcasăNewsMinistrul Educației, cercetat de CNCD. Care sunt acuzațiile care i se aduc

Ministrul Educației, cercetat de CNCD. Care sunt acuzațiile care i se aduc

sorin Cimpeanu

Ministrul Educaţiei este în vizorul  Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce două asociaţii de părinţi şi una de elevi au depus o plângere în care acuză că 2.900.000 de elevi din sistemul public sunt privaţi de dreptul la educaţie, pe când cei din sistemul privat îşi pot continua studiile în sistem online. 

Acuzațiile vin ca urmare a deciziei Ministerului care prevede ca elevii de  la școlile de stat să intre în vacanță, în timp ce aceia de la școlile private pot continua cursurile online.

Se cere reînceperea orelor de la 1 noiembrie

Trei asociaţii, două de părinţi şi una de elevi, au depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, motivând că elevii din sistemul public de învăţământ sunt privaţi de dreptul la educaţie, în timp ce copiii de la şcolile particulare pot face cursurile online. Aceștia cer ca în şedinta CNSU de vineri să se anuleze vacanţa forţată din sistemul public de învăţământ, iar de luni şcolile care pot desfăşura orele online să îşi reia cursurile în acest format. Sesizarea nu vizează numai Ministerul Educaţiei.

„Dat fiind faptul că Ministerul Educaţiei a ales să ignore apelurile noastre repetate, încălcând în mod deliberat drepturile elevilor din sistemul de învăţământ de stat, aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că astăzi, 27.10.2021 am depus plângere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării România împotriva Ministerul Educaţiei reprezentat de ministrul Educaţiei interimar Sorin Cîmpeanu, Secretarului de Stat Raed Arafat, Coordonatorul CNSU şi Guvernului României reprezentat de Premierul Interimar Florin Cîţu”, , se arată în comunicatul transmis de cele trei ONG-uri.

”Autoritățile să caute soluții strict pentru elevii care nu au acces la școala online”

Acestea susțin că Ministerul Educaţiei şi Guvernul României facilitează o mare inechitate prin faptul că elevii din sistemul privat pot continua şcoala online, în timp ce milioane de elevi din sistemul public stau în vacanţă forţată, deşi cea mai mare parte ar putea să îşi continue studiile în format online, cu stabilirea de măsuri compensatorii pentru cei afectaţi de lipsa de infrastructură.

”Obiectivul autorităţilor în acest moment ar trebui să fie un maxim de echitate posibil pentru un maxim de elevi. (…) Acolo unde nu se poate asigura dreptul la educaţie, din cauza unei inechităţi conjuncturale (aşa cum este cazul şcolarizării online în mediu rural), autorităţile au la dispoziţie alte metode pentru a restabili echitatea accesului la educaţie. Acestea sunt măsurile remediale a căror eficacitate nu trebuie să fie afectată de nevoile unui număr de 2.900.000 de elevi, ci trebuie direcţionate exclusiv către cei care nu au acces la şcoala online”, se arată în comunicatul transmis de cele trei ONG-uri.

Asociațiile vor remedierea urgentă a situației

Cele trei asociați semnatare solicită autorităţilor să remedieze de urgenţă situaţia şi vineri, 29 octombrie, la şedinţa CNSU să anuleze vacanţa forţată din sistemul public de învăţământ, iar de luni, 1 noiembrie, şcolile care pot desfăşura orele online să îşi reia cursurile în acest format.

Documentul este semnat de Ana Măiţă – Asociaţia Mame Pentru Mame, Andrei Mihai Tănase – Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Andra Berceanu – Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali (FePAL).

La conducerea FePAL se află preşedintele Corina Atanasiu, propunerea fostului premier desemnat Dacian Cioloş pentru portofoliul Educaţiei.

author avatar
Alina Costache
194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger