Cauta

Monica Anisie anunţă variantele pentru redeschiderea şcolilor la toamnă. Ce schimbări pregătește Ministerul Educației!

Monica Anisie anunţă variantele pentru redeschiderea şcolilor la toamnă. Ce schimbări pregătește Ministerul Educației! - Ziarul National

Oficialii din Ministerul Educației iau în calcul mai multe scenarii pentru redeschiderea școlilor de la toamnă cu toată măsurile necesare de protecție impuse de contextul actual cu pandemia de coronavirus.

 

 

Ministrul Educației Monica Anisie este de părere că respectarea distanței sociale de 2 metri va fi greu de îndeplinit din cauza claselor suprapopulate și a infrastructurii învechite.

„Sunt clase suprapopulate, de 30 sau de peste 30 de elevi și, așa cum prevede ordinul ministrului Sănătății, trebuie să existe o distanță de 2 metri între elevi în față, în spate, lateral stânga, dreapta. Asta înseamnă că într-o sală de sport ar trebui să intre cel mult 10 elevi. Ministerul Educației și autoritățile locale trebuie să găseasca soluții în cazul în care va veni al doilea val de îmbolnăviri, așa cum prevăd specialiștii, ca să nu îi expunem pe elevi”, a declarat ministrul, potrivit b1.ro.

Printre soluțiile menționate de ministrul Educației se numără venirea prin rotație a elevilor la școală, dar și idei aplicate în alte state precum instalarea de containere sau corturi în curtea școlii pentru desfășurarea orelor de curs.

„În această perioadă vom analiza și alte propuneri, dar ne vom uita și la modelul din alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi – lipsa infrastructurii. Sunt state în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică. Vom analiza și noi și să sperăm că în toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a precizat Monica Anisie.

Școlile în România sunt închise de pe 11 martie din cauza pandemiei de coronavirus. Ele se vor redeschide abia la toamnă, când începe un nou an școlar.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Obiectivul giganților tehnologici din China: cipurile Nvidia
  • „Sistemul” a decis: iese Bolojan, intră Nazare!
  • Halucinant. Guvernul dă vina pe populație. ”Românii prefera alimentele din import”
  • Americanii se feresc de inteligența artificială?
  • Vinicius l-a amețit până a cedat. “E cel mai bun din lume!’
  • Infantino își freacă mâinile! Milioane de bilete vândute deja pentru CM 2026
  • Ministrul Mediului face loc activiștilor din ONG-uri. Vor să acapareze Romsilva
  • Marco Rubio – porumbel în Ucraina, șoim în Venezuela
  • Euroclear trage alarma: utilizarea activelor rusești, pericol pentru guvernele europene
  • Exit mobile version