Cauta

Ministrul Economiei da luni testul motiunii

La cinci luni de la investirea sa in fruntea MinisteruluI Economiei, Danut Andrusca va da, in prima zi a acestei saptamani, testul motiunii in Senat.

Concret, luni dupa-amiaza, incepand cu ora 16, se va dezbate si supune votului motiunea simpla denumita „Daniel Andrusca, piesa de mobilier in minister. Incompetenta falimenteaza Romania”, demers inaintat de 35 de alesi ai neamului apartinand grupurilor parlamentare ala PNL si USR.

Acestia ii imputa ministrului, intre altele, faptul ca „inca din vara anului trecut trebuiau promovate trei legi pentru care Guvernarea PSD s-a asumat responsabilitatea prin Programul de Guvernare: Legea redeventelor, Legea minelor si Legea apelor minerale”. Mai mult, initiatorii motiunii simple sustin, intre altele, ca „solutia Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii nu va rezolva situatia companiilor de stat capusate in prezent, companii care acum graviteaza in jurul politicienilor PSD-ALDE, ca surse de putere disparate. Din contra! (…)”. Totodata, prin acest demers, parlamentarii PNL ii cer demisia ministrului Andrusca.

In ultimele luni, de altfel, alesii neamului apartinand PNL au depus mai multe motiuni simple la adresa unor colegi de-ai lui Andrusca din Cabinetul Dancila – mai exact vizandu-i pe ministrii Finantelor, Educatiei, Culturii, Fondurilor Europene sau Sanatatii. Toate au fost respinse.

sursa foto: gov.ro

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version