AcasăNewsMinistru bătut de polițiști la aeroport

Ministru bătut de polițiști la aeroport

Fostul ministru al Finanţelor din Grecia, Yanis Varoufakis, a intrat în conflict cu un agent în timpul unui control de rutină al poliţiei franceze de frontieră, sâmbătă, pe aeroportul parizian Roissy, şi a fost reţinut pentru scurt timp, informează AFP.

Fostul ministru elen, în vârstă de 58 de ani, a declarat pentru AFP că tocmai aterizase la Paris, venind cu o cursă de la Atena, când un poliţist care se afla aproape de rampa de acces a avionului i-a cerut paşaportul. Varoufakis susţine că a prezentat documentul, dar că agentul l-a împiedicat să treacă, blocându-l cu cotul.

„În momentul în care coatele noastre s-au atins, a reacţionat violent”, a povestit fostul ministru, care spune că a fost supus unor rele tratamente de către poliţist care „a recurs la violenţă fizică”, împingându-l, confiscându-i paşaportul şi spunându-i să rămână cu faţa la perete.

Potrivit versiunii prezentate de o sursă apropiată dosarului şi a unui martor direct al incidentului, Varoufakis a atacat verbal un agent pe care l-a acuzat de „abuz de putere” la ieşirea din avion. Conform unei surse apropiate dosarului, poliţia de frontieră (PAF) se afla în zona rampei de acces către avionul companiei Aegean Airlines care decolase iniţial din Cairo, „pentru a controla persoanele care nu se îmbarcaseră în Cairo şi fuseseră în tranzit prin Atena”. Sursa citată a relatat că o persoană i-a busculat pe poliţişti şi a adoptat o atitudine ameninţătoare.

Un martor identificat drept Baltazar Deguines, care a zburat cu acelaşi avion cu care a călătorit Varoufakis, a declarat pentru AFP că a asistat pentru scurt timp la scenă şi că la un moment dat fostul ministru elen a spus în limba engleză: „Este o ruşine. Nu aveţi dreptul să faceţi asta. Nu puteţi face asta. Vă faceţi ţara de ruşine”. Într-o înregistrare video difuzată de cotidianul spaniol La Nueva Espana se poate vedea cum Varoufakis, înfuriat, cere să stea de vorbă cu superiorul ierarhic al agentului.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, Varoufakis călătorea cu un paşaport simplu. El a fost reţinut pentru scurt timp, dar nu a fost pus sub acuzare. Totuşi, unul dintre poliţiştii prezenţi la incident intenţionează să depună plângere pentru ultraj.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc