AcasăNewsMiniștrii Alexandru și Aurescu, așteptați cu explicații în Parlament

Miniștrii Alexandru și Aurescu, așteptați cu explicații în Parlament

După ce recent Robert Cazanciuc, social-democratul care are atribuţii de preşedinte al Senatului României, anunța că va propune, în această primă zi a săptămânii, Biroului Permanent (BP) al Senatului audierea miniștrilor Bogdan Aurescu și, respectiv Violeta Alexandru, pe tema măsurilor luate de Guvern pentru protejarea lucrătorilor români din străinatate în perioada pandemiei, s-a aflat că oficialii guvernamentali sunt așteptați în această săptămână la Parlament.

(sursa foto: mae.ro)

Totul, după ce în BP-ul Camerei Superioare a Legislativului s-a votat în favoarea audierii celor doi. Drept urmare, Bogdan Aurescu ar urma să se prezinte, joi, în fața Comisiilor reunite de politică externă, iar Violeta Alexandru în fața parlamentarilor din Comisiile reunite pentru Muncă.

Reacționând pe acest subiect, liberala Alina Gorghiu a menționat că atât Violeta Alexandru, cât și Bogdan Aurescu „vor veni fără ezitări la audieri, joi, în Parlament”, senatoarea – care face parte din Comisia de politică externă – transmițând, totodată, un mesaj reprezentanilor principalului partid de opoziție, cu privire la aceste proceduri. „PSD, din păcate, uită să precizeze un aspect esențial de fiecare dată când abordează tema românilor care pleacă la muncă în străinătate: în calitate de cetățeni europeni, ei au dreptul de a lucra în oricare stat membru UE, iar alegerea cu privire la acceptarea unui contract de muncă le revine doar lor. Recomand PSD să nu transforme audierile celor doi miniștri într-un joc meschin în această perioadă grea, ci să-și canalizeze resursele pentru a completa eforturile autorităților în bătălia cu criza sanitară și economică!”, a scris Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

author avatar
Cristina Stefan
234 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger