AcasăNewsMinisterul Transporturilor pregătește desființarea CFR

Ministerul Transporturilor pregătește desființarea CFR

Sindicatele cer pachet minim social pentru calea ferată

CFR Călători  a primit o lovitură cruntă de la Ministerul Transporturilor, care va duce la dispariția societății naționale. Instituirea penalităților la subvenția oricum insuficientă pune pe butuci transportul românesc pe calea ferată, lăsând cale liberă operatorilor privați din Europa.

Sindicatele cer pachet minim social pentru calea ferată

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători, inițiat de Ministerul Transporturilor, aplică lovitura de grație Societății Naționale CFR Călători. Actul normativ introduce, pentru prima oară, penalități pentru neîndeplinirea indicatorului tren-kilometru, tăind, astfel, din compensația acordată, care oricum era mult prea mică față de costurile actuale. Sindicatele din CFR avertizează că măsura va scoate de pe piață societatea, lăsând cale liberă operatorilor străini. ”Compensația a fost oricum micșorată, de la an la an, în condițiile în care toate costurile au crescut. Operatorii privați sunt privați doar cu numele, atâta timp cât iau subvenții de la statul român și material rulant nou tot de la statul român. Orice român care vrea binele țării ar înțelege în felul următor: am operatorul de stat care face pachet minim social, restul fac trenuri comerciale. Deci veniți voi, toți privații, și alegeți-vă ce trenuri vreți voi, pe cele mai bune rute. După ce v-ați ales voi cele mai bune rute, dar fără subvenții de la stat, fără material rulant de la stat, se trec celelalte rute rămase într-un pachet minim social pe care îl face operatorul de stat cu compensația respectivă. Așa se face în toată Europa, numai la noi în România se înțelege altceva. Omorâm practic tot transportul feroviar. Dacă scade numărul de călători, și se poate întâmpla dacă se taie gratuitățile studenților, de exemplu, nouă ne aplică penalități și ne iau 30% din compensația care oricum este insuficientă. Păi nu l-ai omorât de tot? Mai mult, n-ai vagoane și duci mai puțini călători, iar ne aplică penalități. Dacă aplică penalitățile, CFR nu mai are posibilitatea să își cumpere vagoane, să ducă ramele electrice și locomotivele la reparațiile mari, o să rămână scadente la reviziile mari și vine anul 2023 când totul se scoate la licitație. Când se va scoate totul la licitație CFR Călători nu o să poată să meargă la licitație pentru că are scadențe la reviziile mari și vor intra doar operatorii străini. Și uite așa am terminat cu românii. Pentru că, în final, trebuie să te încadrezi într-un buget, dacă tu ai veniturile mai mici într-un moment în care sistemul feroviar a ajuns într-un punct critic, când statul român de la Revoluție și până în prezent nu a băgat un leu, vii acum cu un astfel de mecanism de penalizare când tu trebuie să te pregătești pentru concurența cu operatorii feroviari europeni, care an de an investesc. Noi nu investim în nimic, distrugem resursa umană pe care o avem, lăsăm să se distrugă materialul rulant”, ne-a declarat Rodrigo Maxim, preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Supraviețuirea, imposibilă

În condițiile aplicării noilor penalități, CFR Călători nu va mai avea nicio șansă să supraviețuiască. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, volumele totale anuale de călători-km realizate începând cu anul 2020 vor fi luate în calcul în vederea aplicării de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară a penalităților care vor fi datorate de operatorii de transport feroviar de călători și vor fi prevăzute în noile contracte de servicii publice pentru transportul feroviar de călători. Astfel, pentru o scădere a indicatorului călători-km, cu un procent cuprins între 5% inclusiv și 15% exclusiv se va aplica o penalitate de 3% din valoarea totală a compensației calculată, pentru o scădere a indicatorului călători-km, cu un procent cuprins între 15% inclusiv și 30% inclusiv, se va aplica o penalitate de 6% din valoarea totală a compensației, iar pentru o scădere a indicatorului călători-km, cu un procent de peste 30%, penalitatea va fi egală cu procentul nerealizat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
34.737 afisari

25 COMENTARII

  1. Pai, e o problema de siguranta a cetatenilor…
    Mai au de desfiintat Taromul si gata cu securitatea….la mana oricui, cand va vrea si cu ce pret va vrea.Daca nu va vrea…nu va mai calatori nimeni.

    • Romania ,,e la mana orcui,, din 1989…de atunci a fost totul privatizat si dupa 4-5 ani au declarat falimentul.asta e metoda capitalismului. Doar ca lumea e asa proasta incat nu vede

  2. Guvernul meu face ce am promis susținătorilor străini: faliment national pe toate domeniile strategice. Alegători PNL, aplaudați!

  3. Sa nu va mirați, asta s-a vrut din ’88…nimicirea totala a României, și a romanilor adevărați, deci…. Acum se va vedea adevărata fata și unitate a românilor, prin situații extreme. Dacă asta nu e o situație extrema, care ar fi? Împărțirea țării urmează… Deci… E de bine… Treziți-vă români!

  4. CUM POATE MAI BINE DE ATIT SA SE VINDA TOT CE MAI E <??? FOARTE SIMPLU , VINE PNL-PDL SI O FACE . TOT BASESCU CU PNL , AU DESFIINTAT SI SINDICATELE , LE-A LUAT PUTEREA DE A SCOATE OAMENI LA DEMONSTRATII , NU A TINUT CONT DE NIMIC SI A MINIMALIZAT IMPORTANTA SINDICALISTILOR , CA ATARE ,,TRAIASCA TRADATORI , ,,
    MAI VOTATI PNL-PDL SI SA VA MAI PLINGETI !!!

    • Daca esti asa bine informatdece nu iti dai numele, pentru ca esti un instigator PSD-IST, Nu te mai caca contra vintului ca te caci pe tine. Nu te vezi ca esti un nimeni in drum ?

  5. CUM POATE MAI BINE DE ATIT SA SE VINDA TOT CE MAI E <??? FOARTE SIMPLU , VINE PNL-PDL SI O FACE . TOT BASESCU CU PNL , AU DESFIINTAT SI SINDICATELE , LE-A LUAT PUTEREA DE A SCOATE OAMENI LA DEMONSTRATII , NU A TINUT CONT DE NIMIC SI A MINIMALIZAT IMPORTANTA SINDICALISTILOR , CA ATARE ,,TRAIASCA TRADATORI , ,,
    MAI VOTATI PNL-PDL SI SA VA MAI PLINGETI !!!

  6. Și asa CFR sunt de tot cac4tul. Ma bucur sa aud asta poate asa o sa și revină și o sa înțeleagă ca pot fi înlocuiți oricând nimeni nu e intangibil. Întârzieri și condiții de epoca de piatra mi e scârbă ca mi las copilul sa meargă la facultate cu trenurile astea infecte pline de boli, dar n am încotro asta e România statul mai mult fura decât sa ți dea. Jegosilor

    • Ție-ți acasă odrasla și trimite-o cu postalionul, dar sa fie unul comandat în USA și neapărat sterilizat sa,, nu face progenitura vreun boala „ca dacă e premiant nu ar fi păcat și sunt sigur ca este, dar la prezenta…. Tu micuța primata cu,, boletin” poate ai realiza ca pe astfel de principii emise de neuronul ce-ti sta foarte lejer în scoata craniana ai înțelege ca situația în care a ajuns calea ferata se datorează subfinanțării metodic aplicate de – a lungul mandatelor de miniștrii și din fericire a supraviețuit,sa speram ca și în continuare.

    • Da de ce nu iti ei avortonul si va cărați naibi din țara asta? Sau esti plătit sa distrugi acest popor si aceasta nație?

    • Da-i un bmw copilului ca sa mearga la facultate daca iti este asa scarba! Unii dintre noi vor trenuri, in/din Romania! Aduc ‘operatori’ de prin alte tari?! Probabil, dupa ce investeste in infrastructura!!! Problema este ca nu mai avem constructori!

    • De ce nu-l trimiteti cu autobuzul, sau cu avionul? Cumva pentru ca nu e gratis?
      Rezolva privatii problema asta. O sa fie ca in Germania sau Italia, unde trenul costa de 3 ori cat autobuzul.

  7. Un sfat prietensc, daca aveti ceva de demolat pe acasa, chemati oamenii Guvernului, ca ei se pricep !

  8. Rutele cu potential de profitabilitate, de lunga sau scurta distanta (exemplu Timisoara – Bucuresti, Oradea – Cluj, Bucuresti – Constanta) vor fi preluate de operatori privati. Privatizarea poate fi si buna si rea, dar companiile respective ar trebui sa se straduie foarte tare sa ofere servicii mai proaste decat a oferit CFR.
    Rutele neprofitabile si fara potential vor fi uitate, spre bucuria operatorilor de transport cu microbuzul sau autocarul si pe distante lungi si pe distante scurte. Nu e nicio tragedie ca nu va mai fi tren la Dorohoi.
    Transportul aerian domestic va avea de asemenea de castigat. Deja sunt destui oameni care prefera sa ajunga de la Iasi sau Cluj la Bucuresti intr-o ora in loc de zece.

    Nu e nicio conspiratie de distrugere a sfantului neam ortodox romanesc, si nici marea lovitura a hotilor de la conducere (desigur, cineva urmeaza sa faca bani frumosi), dar CFR pur si simplu nu mai e sustenabil. E o gaura neagra unde dispar milioane de euro.

    • Ușor de zis că nu-i nevoie da CFR. Asta doar daca ai ochelari de cal și nu vezi decât la 2 metri în față. CFR nu înseamnă doar rutele profitabile de călători. CFR înseamnă și rețeaua de căi ferate. CFR înseamnă și transporturi de marfă. Nu e chiar așa de simplu.
      Poate că nu o fi nicio tragedie daca nu e tren în Dorohoi. Asta pentru tine cel de la oraș, nu și pentru cel din Dorohoi care nu știu dacă îi convine sa folosească în schimb serviciile „excelente” ale operatorilor de transport auto care de cele mai multe ori sunt de 100 de ori mai proaste decât cele oferite de CFR. Dar ce contează, pe tine nu te afectează, ești „boss din ăla de oraș”, ce-ți pasă.
      Sau poate tu îți poți permite sa plătești sa te plimbi cu elicopterul între orașele mici care nu au aeroport. Că bănuiesc că ai aflat că avionul nu aterizează și la Dorohoi cum zici tu și nici nu te poți duce cu avionul la Bușteni, Azuga si nici pe litoral in Vamă. Așa că mai lasă-ne cu vrăjeala asta cu beneficiile transportului aerian că nu e chiar așa.
      Poate că CFR o fi o gaură neagră acum dar a desființa CFR pe motiv că nu mai e nevoie și că pierde bani e că și cum ai spune că nu e nevoie de autostrăzi că oricum se fac prost și se strică.
      Acest guvern care face aceast adevărat atac la siguranța statului și a cetățenilor de rând ai României (cu excepția bossului de la oraș care își permite elicopter) ar trebui sa fie cel desființat. Nu CFR.

      • Ok, nu sunt boss si nici ochelari de cal nu am. Tocmai ca vad mult mai departe decat sloganuri si fantezii patriotice gen “adevarat atac la siguranta statului si a cetatenilor de rand ai Romaniei”. Cat despre acest guvern, vorbim doar despre acest guvern sau despre fiecare guvern care a fost la conducere si care e responsabil pentru degradarea continua a CFR? CFR e o gaura neagra, simplu. Iar CFR marfa poate fi la fel de bine restructurat.

        Nu am zis nicidecum ca avionul te va duce peste tot, legaturile aeriene vor fi doar intre orasele care pot asigura volumul de pasageri necesar. Nu e nevoie nici sa te alarmezi, nu am zis ca vor disparea toate trenurile din tara, vor fi destule care sa lege destule orase, orasele si satucuri, dar si care sa te duca la munte si la mare, de parca ti s-ar vesteji daca ajungi in Vama sau Neptun cu un Flixbus.

        Iar saracul om din Dorohoi care vrea sa ajunga in urmatorul orasel, de ce sa nu o faca pe cheltuiala propriului buzunar si sa ia un microbuz (nu sunt toate asa de rele pe cum zici tu). Eu personal sustin idea de taxe si servicii publice, dar nu si in cazuri disfunctionale si deficitare precum CFR. Transportul feroviar de pasageri e scump si cel mai adesea subventionat, iar linii neprofitabile exista si in Germania si in Japonia, dar in cazul de fata mai are rost sa aruncam bani pe membre necrozate sau le amputam?

  9. Privatizare cu subventii. Servicii private, monopoluri zonale, reteta de succes. Exact cum s-a privatizat gazul si curentul. E competitie si avem servicii mai bune, chiar daca platim dublu.
    Urmeaza sanatatea si invatamantul.

  10. Păi, daaa, neică!… Românii au ajuns să le plac „parcările” lungi… tot mai lungi!… Vezi Valea Prahovei!… Restul e tăcere…

  11. @Remarcați și că CFR Călători poate contesta aplicarea unui act normativ precum cel despre care relatează articolul în instanța de contencios, chiar și referitor la distribuirea de subvenții către operatorii privați, solicitând și opinia și expertiza Consiliului Concurenței, dacă societatea comercială feroviară consideră că actul normativ are ca scop favorizarea unora dintre operatorii privați și defavorizarea SN CFR Călători, ? Remarcați deci că nu banii publici sunt denumiți capital privat, deci subvențiile bugetare, ?

  12. Dragi cetățeni, asta a fost de așteptat având în vedere ani de zile unde CFR au primit subvenții de la stat pentru restaurarea trenurilor benzilor stațiilor și așa mai departe iar nu au făcut nimic! Acum vom vedea rezultatul corupției și tâlhăriei, dacă noi am fi luptat cu adevărat împotriva corupției nu am avea probleme. Corupția începe chiar de la cei care sunt angajați să facă curat în vagoanele trenurilor noastre eu călătoresc mereu cu trenul prin România dar și prin Europa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger