AcasăNewsMinisterul Mediului: Proiectul Rosia Montana, in proces de evaluare a impactului asupra...

Ministerul Mediului: Proiectul Rosia Montana, in proces de evaluare a impactului asupra mediului

Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) sustine ca gestioneaza componenta legata de procedura de evaluare a impactului asupra mediului, partea economica a proiectului Rosia Montana fiind de competenta Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

„In ceea ce priveste componenta de mediu a acestui proiect, mentionam ca, la acest moment, proiectul Rosia Montana este in plin proces de evaluare a impactului asupra mediului”, se arata intr-un comunicat de presa emis sambata de catre MMP.

Evaluarea acestui proiect este realizata de o Comisie de Analiza Tehnica (CAT) formata din reprezentanti ai Ministerului Mediului si Padurilor, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Administratiei si Internelor – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Academia Romana, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, Institutul Geologic al Romaniei, Garda Nationala de Mediu, Administratia Nationala Apele Romane.

„Subliniem ca Ministerul Mediului si Padurilor va propune Guvernului aprobarea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Rosia Montana doar in cazul in care exista certitudinea ca investitorul va respecta cele mai bune practici in ceea ce priveste mineritul, pentru a nu fi afectat mediul”, arata sursa citata.

Miting de protest la Rosia Montana

Cateva sute de oameni participa, sambata, la Rosia Montana, la un miting cerand redeschiderea exploatarii miniere auro-argintifere din zona si „dreptul la locuri de munca si la o viata decenta”. Manifestantii s-au adunat piata centrala din comuna Rosia Montana, iar unii dintre acestia poarta steaguri tricolore si bannere sau pancarte cu mesaje precum: „Jos somajul”, „Stam pe aur si murim de foame”, „Vrem locuri de munca, nu locuri de veci” sau „Vrem sa muncim, nu sa murim”. Oamenii scandeaza „Vrem sa muncim, nu sa murim”, „Jos somajul” sau „Vrem locuri de munca”. Participantii la protest sunt atat din Rosia Montana, dar sunt si grupuri venite din localitatile miniere din judetul Alba cat si din Hunedoara.

Presedintele Sindicatului Viitorul Mineritului, Cristian Albu, a declarat, sambata, ca actiunea este organizata de sindicat si prin ea localnicii din Rosia Montana isi propun sa arate tarii ca „s-au saturat” sa vorbeasca altii in locul lor despre investitia de la Rosia Montana. „Nu mai putem accepta ca altii sa ceara masuri „pentru salvarea noastra”, prin piete pe la Bucuresti, sub pretextul ca ne vor binele! (…) Ne propunem sa-i transmitem Guvernului ca este momentul sa ia decizia repornirii minei, sa nu mai amane si sa dea dovada de responsabilitate si vointa politica, pentru ca noi dorim sa avem locuri de munca, noi si copiii nostri. Noi dorim ca mineritul sa aiba un viitor, la Rosia Montana si in alte zone ale Romaniei”, a mai spus Albu.

Cristian Albu si-a exprimat nemultumirea ca la Bucuresti grupuri organizate de activisti au incercat, in ultimele doua saptamani, „sa confiste manifestatiile din toata tara, sa-i faca pe romani sa creada ca nemultumirile oamenilor legate de salarii si de lipsa locurilor de munca sunt in egala masura legate de oprirea mineritului la Rosia Montana”. „Noi vrem sa transmitem tarii ca mineritul creeaza locuri de munca si aduce bani la buget pentru pensii si salarii”, a incheiat Albu.

author avatar
National
529 afisari

4 COMENTARII

  1. Am incredere in acest proiect ca nu va distruge natura pentru ca va fi bine urmarit atat de ministere cat si de comisii , iar Uniunea Europeana a avut grija ca cianura sa nu fie vreun pericol.

    • Prietene, inca nu ai sesizat cat te fura UE la cantarul dreptatii? Daca ai incredere in cianura asta, de ce nu o iei la tine acasa,sa-i faci mamei tale de o ciorba? De restul ma ocup eu.

  2. Nu se mai termina odata acest proces de evaluare ? Totusi au trebut aproape 15 ani de cand proiectul este pe masa ministerelor…chiar asa nu au avut timp ?

    • Ba da, au avut timp, dar nu au cazut de acord la tabla impartirii, adica cat ia fiecare, ca procent.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger