AcasăNewsMinisterul Educatiei: 8212 unitati de invatamant din Bucuresti si 12 judete, inchise...

Ministerul Educatiei: 8212 unitati de invatamant din Bucuresti si 12 judete, inchise marti

Peste un milion de elevi stau acasa, marti, dupa ce, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, autoritatile au inchis 8212 unitati de invatamant din mai multe judete ale tarii, inclusiv in Bucuresti, potrivit Ministerului Educatiei.

(foto: gazetanord-vest.ro)

Astfel, potrivit datelor centralizate, marti 14 februarie la ora 10, de catre reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), cursurile sunt suspendate in 12 judete (Arges, Buzau, Calarasi, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomita Mehedinti, Olt, Prahova, Vrancea) si in municipiul Bucuresti.

De asemenea, 10 inspectorate judetene au raportat suspendarea cursurilor in mai putin de 10 unitati de invatamant, sase judete inregistreaza maximum 100 de unitati de invatamant inchise, iar alte patru judete – peste 100 de scoli sunt inchise.

In total, la nivel national, sunt inchise 8212 unitati de invatamant, in care sunt inscrisi 1.178.380 elevi, in timp ce in noua judete activitatea unitatilor de invatamant se desfasoara in mod normal, nefiind afectata de conditiile meteo nefavorabile.

Potrivit MECTS, Linia speciala Tel Verde 0.800.816.ABC (unde ABC reprezinta indicativul telefonic al judetului) este in continuare la dispozitia parintilor pentru a afla in timp real situatia unitatilor de invatamant in care sunt inscrisi elevii.

266 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger