AcasăNewsMinisterul Agriculturii se grăbește să pună mână pe 16 miliarde de euro pentru...

Ministerul Agriculturii se grăbește să pună mână pe 16 miliarde de euro pentru fermieri

Ministerul Agriculturii a făcut o primă schiță a Planului Național Strategic (PNS), în baza căruia fermierii români ar urma să acceseze, în perioada de programare 2023-2027, fondurile europene în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

Pus în dezbatere publică la finalul săptămânii trecute, proiectul a generat deja nemulțumiri în rândul partenerilor economici și sociali. O primă versiune a proiectului de 16 miliarde de euro ar urma să fie gata până la sfârșitul lunii noiembrie, iar termenul de predare către ComisiaEuropeană, asumat de minister, este stabilit pentru finalul acestui an.

În timp ce noi abia ne urnim, Polonia are deja a treia variantă

Totuși, demersurile trebuie grăbite destul de mult, dacă se dorește respectarea acestor termene, în condițiile în care ministerul urmează să se poarte discuții, pe parcursul lunii noiembrie, cu peste 160 de entități cu rol important în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Pe de altă parte, în această cursă unde noi abia ne-am urnit, Polonia a ajuns deja la a treia variantă de dezbatere a Planului Național Strategic.

În urma rezultatelor Analizei SWOT şi a Analizei nevoilor, citate de jurnalul.ro, prin prin PNS se dorește promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat, care să asigure securitatea alimentară, creșterea competitivității, precum şi a investițiilor în procesarea produselor agricole pentru crearea de valoare adăugată.

Pentru fermieri, PNS propune îmbunătățirea poziției lor în lanțul valoric și dezvoltarea zonelor rurale prin investiții de infrastructură la scară mică, îmbunătățirea veniturilor producătorilor agricoli și menținerea competitivității agricole a României la nivelul UE, cât și în raport cu statele terțe, sprijinirea fermelor de familie şi întinerirea generațiilor de fermieri.

Aproape 10 miliarde de euro este bugetul pentru plăți directe din FEGA

Ministerul Agriculturii propune ca 9,98 de miliarde de euro, din cele 15,9 miliarde de euro, să fie alocați pentru plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în timp ce bugetul pentru intervenții sectoriale din FEGA va fi de 0,26 de miliarde de euro. Bugetul pentru dezvoltarea rurală va avea o alocare bugetară de 5,65 de miliarde de euro.

Din cele 9,98 de miliarde de euro, cei mai mulți bani, 4,69 de miliarde de euro vor fi alocați plăților pe baza schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) – 47%, în timp ce pentru finanțarea agriculturii ecologice prin eco-scheme se vor acorda 2,29 de miliarde de euro – 25%. Pentru sprijinul cuplat, 1,49 de miliarde de euro – 15%.  Din cele 5,65 de miliarde de euro alocate dezvoltării rurale, circa două miliarde de euro ar urma să fie direcționate pentru finanțarea proiectelor având ca obiectiv protecția climei, a mediului și bunăstarea animalelor, iar 2,79 de miliarde de euro sunt prinse la capitolul alte intervenții.

Sectorul forestier, subfinanțat

Totalul alocării pentru domeniul forestier este de 73 de milioane de euro, dintr-un total de 15,90 de miliarde de euro, adică o alocare de 0,45%, atrage atenția Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România – Nostra  Silva.

author avatar
Alina Costache
115 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger