Polițiștii ilfoveni au deschis un dosar de moarte suspectă, după ce s-a descoperit cadavrul unui bărbat în locuința sa din Otopeni. Individul era un militar american aflat în rezervă, care a luptat în mai multe teatre de operațiuni.
Potrivit gandul.ro, militarul a fost găsit fără suflare miercuri. Cea care a alertat autoritățile despre moartea cetățeanului american, în vârstă de 67 de ani, a fost chiar iubita sa. Aceasta ar fi mers la adresa lui David Lee Heeling, la rugămintea fiicei lui, care a încercat să intre în legătură telefonică cu bărbatul, din SUA, unde l-a găsit nemișcat. Femeia a sunat la numărul de urgență 112, însă echipa medicală nu a putut decât să constate decesul.
Cauza decesului a rămas necunoscută
Ușa apartamentului era închisă, dar nu încuiată pe dinăuntru, spun surse judiciare. Anchetatorii care cercetează cazul spun că pe cadavrul americanului nu existau semne de violență. În locuința sa au fost descoperite mai multe medicamente cu efect antidepresiv, pentru care bărbatul nu avea rețetă, cu toate că pot fi achiziționate doar cu prescripție medicală.
Se pare că militarul american în rezervă se afla în depresie, fiind dependent și de alcool. Se așteaptă rezultatul analizelor toxicologice pentru a putea stabili dacă există o legătură între aceste elemente și cauza morții.
Heeling trecuse în rezerva Armatei SUA după ce ar fi servit în mai multe teatre de operațiuni din lume. Spre sfârșitul carierei, acesta ar fi fost detașat în România, unde ar fi cunoscut-o pe Violeta, o româncă angajată la Aeroportul „Henri Coandă”.
Pe parcursul anului 2025, el ar fi venit în România de trei ori și făcea demersuri în vederea reînrolării în armata americană. Acesta spera că, în ciuda vârstei, va primi un post în România.
Militar american, găsit fără suflare într-un apartament din Otopeni. A fost deschis un dosar de moarte suspectă