Secretarul american de stat Mike Pompeo a susţinut duminică faptul că ar exista dovezi semnificative conform cărora noul coronavirus provine dintr-un laborator al oraşului chinez Wuhan, localitatea de unde s-a declanşat pandemia de COVID-19. ”Există probe imense că de acolo a plecat”, a insistat secretarul american de stat într-o declaraţie acordată postului ABC, însă a refuzat să spună dacă el crede că virusul ar fi fost eliberat în mod intenţionat de chinezi. Dar ”China este cunoscută pentru predilecţia ei de a infecta lumea şi de a folosi laboratoare care nu respectă normele”, a ţinut el să adauge, afirmând în continuare că ”nu este prima dată când lumea este pusă în pericol de un virus provenit din laboratoarele chineze”. Pe de altă parte, Mike Pompeo şi-a exprimat regretul asupra lipsei cooperării din partea autorităţilor chineze pentru a elucida originea pandemiei. ”Ei continuă să împiedice accesul occidentalilor, al celor mai buni medici. Trebuie să putem merge acolo. Încă nu avem eşantioanele virusului de care avem nevoie”, a argumentat şeful diplomaţiei americane. Declaraţiile sale vin după ce preşedintele Donald Trump a spus joi că noul coronavirus provine din laboratorul de virusologie din Wuhan şi a ameninţat China cu noi taxe vamale.
Scris de Radu Jacotă
Mike Pompeo: Există probe imense că noul virus provine din laborator
3 COMENTARII
Comments are closed.
Ultimele știri
Pe Ciolacu nu l-au mulțumit nici Băsescu nici Iohannis
Marcel Ciolacu spune că nu este mulțumit nici după mandatul lui Traian Băsescu, nici după mandatul lui Klaus Iohannis: „Eu îmi doresc de la...
„Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidențiale”, declară Ciolacu
Marcel Ciolacu refuză să spună dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale, dar precizează că „este exclus ca PSD să nu aibă un...
Și Faucci e implicat.
Cum zic.
Deci observam toata America si Europa infectata.
Iar in China doar o pata Wuhan.
Cum e posibil?
Doar toti au stat in carantina iar avioane la sol.
De ce nu e toata China si mici pete in Sua si Europa daca nu e militar?
Nu introduceti mincinosi in logici…