Cauta

Mihai Fifor: Fără emoții în fața moțiunii. Nu avem probleme în PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat, luni, că nu are emoţii pentru votul în privinţa moţiunii de cenzură. El a adăugat că parlamentarii din PSD vor asigura marţi cvorumul de şedinţă, însă nu vor vota moţiunea de cenzură.

Mihai Fifor Sursa foto Twitter

“Vă asigur că nu există probleme. Nu avem emoţii pentru ziua de mâine. (…) Nu avem probleme nici în Cameră nici în Senat. S-a discutat cu colegii, aceştia sunt pe poziţii. Decizia pentru mâine este să asigurăm cvorumul de şedinţă, dar noi nu vom vota pentru această moţiune de cenzură”, a declarat Mihai Fifor, la un post de televiziune.

El a declarat că nu există situaţii ca unii colegi să nu mai dorească să susţină partidul.

„Am avut la începutul săptămânii reuniunea grupurilor parlamentare, a participat şi Viorica Dăncilă. Colegii mei senatori şi deputaţi au dat un vot prin care şi-au arătat susţinerea pentru Guvern şi au votat pentru rămânerea la guvernare. (…) Am auzit că ar exista 15 colegi senatori care ar trece la PRO România înainte de moţiune. Vă asigur că nu există astfel de probleme”, a susținut Fifor.

Întrebat dacă este posibil ca premierul Viorica Dăncilă să renunţe la guvernare în cazul în care nu va primi votul pentru a deveni preşedinte al PSD, Fifor a afirmat: „Noi suntem concentraţi pe ziua de mâine. E o zi importantă, dorim să dăm un semnal tuturor votanţilor noştri şi românilor. Ziua de mâine e despre promisiuni pe care cei din Alianţa Austerităţii le-au făcut. Votul românilor aşa a fost luat.. pe promisiuni”.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version