AcasăNewsMihai Bendeac, târât într-un scandal sexual dejucat de FBI

Mihai Bendeac, târât într-un scandal sexual dejucat de FBI

Folosea femeile pentru interesul său și difuza imaginile pe net

Procurorii DIICOT au reținut, ieri, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Câmpulung Muscel iar judecătorii au decis arestarea la domiciliu a acestuia după ce a constrâns mai multe femei să întreţină relaţii sexuale cu el. Mai mult, bărbatul i-a cerut unei femei să aibă act sexual oral cu fiul ei de 3 luni şi să îi trimită înregistrările. Femeia este cercetată acum sub control judiciar. Pe de altă parte, FBI, care are sediul în clădirea DNA, s-a implicat în acest caz.

Folosea femeile pentru interesul său și difuza imaginile pe net

Potrivit unui comunicat al DIICOT Brăila, procurorii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului A. I.L. care se dădea drept ”Bendeac”, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la pornografie infantilă, instigare la viol, pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj în formă continuată. Mincinosul”Bendeac” i-a solicitat unei femei, conform procurorilor, să întreţină un act sexual oral cu fiul ei minor, în vârstă de 3 luni.

Imagini halucinante

Femeia s-a executat, iar falsul ”Bendeac” a filmat și a distribuit pe net imaginile.

Folosea femeile pentru interesul său și difuza imaginile pe net

Procurorii au intrat pe fir și au dispus mai multe măsuri pentru cei doi. Anchetatorii au stabilit că, în perioada iunie 2019 – august 2019 inculpatul a constrâns mai multe persoane de sex feminin să întreţină relaţii sexuale cu acesta, ameninţându-le cu darea în vileag a unor fotografii compromiţătoare pentru persoanele respective. ”Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, începând cu anul 2019, inculpatul A. I. L. a conceput o modalitate de a cunoaşte femei în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu acestea. Astfel, inculpatul a creat două conturi de utilizator pe o reţea de socializare, folosind identitatea unui cunoscut actor de televiziune, Mihai Bendeac, şi un cont pe o aplicaţie de mesagerie” mai susțin procurorii DIICOT.

author avatar
Ramona Feraru
1.379 afisari

6 COMENTARII

  1. Da de cind are FBI sediu in sediul DNA? și cu ce drept legal lucreaza ei pe teritoriul României? Jegosu ăla psihopat putea fi prins și de bravii milițieni romani zic eu.D ăștia gen Godina,Berbeceanu.

    • De cand s-a implicat logistic in nasterea DNA si a supervizat buna functionare a protocolului SRI-DNA…Asta e si motivul pentru care s-au fasait toate dosarele cu implicare strategica, Microsoft, gen…

  2. Asta dezaxat, nu facatura aia securista de „monstru”! De altfel, cred ca pe asta l-au livrat retelele de trafic de carne vie, le incurca afacerile si atragea atentia lumii…In urma cu cateva zile niste parinti, in fata casei din Caracal, povesteau calvarul prin care trec, in Campulung de Arges, cu fetitza lor racolata de aceste retele, drogata si exploatata…bineinteles ca inregistrarea n-a mai aparut nicaieri si niciun ecou la poveste, doar cazul acestui sociopat care abate atentia de la adevaratul flagel care ingroapa orasele de provincie, de ani de zile, nu de cateva luni, cat au depistat „organele” ca a actionat asta infractional…

  3. Intruchiparea valetului perfect! TehnoforestExport s-a lichidat, teoretic…. practic insa sunt minunati detinatori ai proprietatii publice transformate in proprietate private proprie, de gasca….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger