AcasăNewsMiclea, fost ministru al Educatiei: Ponta a plagiat

Miclea, fost ministru al Educatiei: Ponta a plagiat

(foto: wikipedia)

Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei si membru in Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, a declarat ca premierul Victor Ponta a plagiat.

(foto: wikipedia)

„Premierul Victor Ponta a plagiat”, este decizia la care a ajuns Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei si membru in Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), comisie proaspat desfiintata de catre ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop.

Acesta a declarat ca, dupa ce a verificat teza de doctorat a primului ministru, a ajuns la concluzia ca mai mult de 130 de pagini sunt copiate ad literam din alte carti.

„Membrii Consiliului aveau la dispozitie toate documentele pentru a face o astfel de verificare. Personal, am facut o astfel de verificare si mi-am explicat foarte clar pozitia cum ca este vorba de un plagiat evident. Urmeaza ca in sedinta de astazi sa se discute toate aspectele si Consiliul sa ia o decizie foarte clara. Trebuie inteles ca tinta nu este aici Victor Ponta, ci nevoia de a salva credibilitatea diplomelor romanesti. Daca nu se ia o decizie foarte clara in acest caz, toate diplomele emise de universitatile romanesti vor deveni lipsite de credibilitate internationala si vor suferi sute de mii de oameni. O diploma care nu este credibila nu are nicio valoare”, a spus profesorul Mircea Miclea, conform Realitatea TV.

In plus, acesta a mai spua ca, pe langa textele care au aparut atat in presa straina si cea romaneasca, s-a stabilit ca premierul a mai copiat cateva pasaje, ajungandu-se ca 130 de pagini din lucrarea sa fie inspirate din alte carti.

„Nu ne-am luat dupa ce a aparut in  presa internationala. Sunt mult mai multe pasaje decat cele relatate de presa, cam 130 de pagini.”

Decizia pe care o va lua, vineri, comisia CNATDCU va fi insa nula din punct de vedere legal dupa ce ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a desfiintat comisia, motivand ca aceasta nu a prezentat in timpul prevazut de catre ministru, raportul privind resursa umana pentru activitatile didactice si de cercetare din invatamantul superior.

Acuzele de plagiat la adresa premierului au aparut in urma publicarii, in revista „Nature”, a unui articol in care se preciza ca mai mult de jumatate din teza de doctorat a acestuia este copiata ad literam din alte carti. Publicatia a prezentat si cateva exemple ce apartineau unor documente primite din surse anonime.

Initial Victor Ponta a declarat ca, in cazul in care se va dovedia ca a plagiat, va renunta la diploma sa de doctorat. Ulterior, in timpul deplasarii la Consiliul European, acesta a declarat pentru publicatia „El pays” ca, in cazul in care se va dovedi ca a gresit, isi va da demisia din functia de premier al Romaniei.

author avatar
Ionut Zgimbau
883 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pai , mai Miclea, oare nu ti-o fi mataluta putin rusinica la obraz ? Oare cine a fost in 2007 acuzat de plagiat de cineva din afara , nu matale ? Sa-ti fie rusine fata de cur care esti tu , portocaliu nenorocit. Toti sunteti o apa si-un pamant ! Bastarzilor !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger