Cauta

Mica Unire sarbatorita la Iasi: Ponta si Antonescu – prezenti, Basescu – absent

Premierul Victor Ponta alaturi de presedintele Senatului, Crin Antonesc, si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, dar si cativa ministri si parlamentari, au ajuns joi la Iasi pentru a lua parte la manifestarea organizata de municipalitate cu ocazia aniversarii a 154 de ani de la unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.

Mica Unire sarbatorita la Iasi: Ponta si Antonescu – prezenti, Basescu – absent - Ziarul NationalManifestarea a inceput si se va incheia cu spectacole, primul dintre ele fiind sustinut intre orele 09:00 – 10:00. Pe scena au urcat solistii de muzica populara Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Veta Biris, Petrica Matu Stoian, precum si Zenaida Judea si Nicolae Hlib, ambii din Republica Moldova

La ora 10:00 a urmat Onorul Militar prezentat de Armata Romana, a fost intonat Imnul National urmat de un ceremonial religios. Oficialitatile centrale si locale, printre care premierul Victor Ponta, prefectul Romeo Olteanu, presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, primarul Gheorghe Nichita, vor sustine discursuri in fata oamemilor veniti in Piata Unirii din Iasi.

Intre orele 18:00 si 20:00 va mai avea loc un  spectacol, mai exact un concert sustinut de Ruby, Iris si Zdob si Zdub.

Primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, i-a trimis o invitatie si presedintelui Traian Basescu sa participe la festivitatile de la Iasi, insa seful statului nu a confirmat participarea.

Tot astazi, la Iasi ar putea avea loc si proteste, sindicalistii de la Sanitas si fostii angajati ai Centralei Electro Termice Iasi anuntand in urma cu ceva timp ca vor sa declanseze o actiune de protest pentru a atrage atentia asupra nemultumirilor lor.

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Exit mobile version