AcasăNewsMetrorex, in subordinea Primariei Capitalei. CFR Marfa va fi privatizat

Metrorex, in subordinea Primariei Capitalei. CFR Marfa va fi privatizat

Guvernul va adopta in perioada urmatoare masura de trecere a Metrorex in subordinea primariei Capitalei, va incepe procedurile de privatizare a CFR Marfa si va cauta sa aduca management privat la Tarom, a anuntat premierul Victor Ponta.

Seful Executivului a anuntat masurile la inceputul sedintei de Guvern de miercuri. Printre acestea, trecerea Metrorex in subordinea Primariei Capitalei, in vederea continuarii investitiilor la proiectele in derulare. „In Guvern o sa adoptam in perioada imediat urmatoare cateva masuri pe care de mult trebuia sa le luam. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului (Metrorex-n.r.) la Primaria municipiului Bucuresti, pentru ca trebuie continuate investitiile. S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei si ala trebuie continuat, dar trebuie nu sa spunem noi de la minister pe tot felul de interese obscure cum sapam in sapte directii metrou si de fapt nu terminam nicaieri, ci trebuie ca Primaria Generala, cu sprijin de la guvern si cu propriile forte, pe baza mandatului pe care il au de la bucuresteni, sa decida prioritizarea. Intai fac linia spre Drumul Taberei, dupa aia cea spre Pantelimon; sapam in sapte locuri de sapte ani si o sa terminam in 70 de ani”, a spus Ponta.

Totodata, premierul a anuntat schimbari si la Tarom. „Tarom-ul trebuie sa intre sub management privat, pentru ca e o companie pe care trebuie sa o salvam, dar care trebuie intr-adevar condusa asa cum se conduce pe plan mondial o companie de acest tip”, a mai precizat Ponta.

O alta masura avuta in vedere de Guvern este privatizarea CFR Marfa. „CFR Marfa va intra in procedura de privatizare. E clar ca avem nevoie de un investitor puternic si avem nevoie de un tip de management care sa faca CFR Marfa profitabil”, a declarat premierul Victor Ponta.

269 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger