O situație cu amănunte greu de imaginat pare să fi „zdruncinat” serios povestea de iubire a unui cuplu.
Un bărbat din Argeș e suspectat că i-ar fi furat iubitei sale nu mai puțin de 5.700 de euro, printr-o metodă desprinsă parcă dintr-un scenariu de film. Femeia ar fi descoperit situația abia când a mers la bancă, pentru a depune o sumă de bani. Polițiștii au intrat pe fir și au făcut cercetări.
Un bărbat din judeţul Argeş este cercetat pentru furt, înşelăciune, falsificarea de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate, fiind suspectat că a furat de la concubina sa 5.700 de euro, înlocuind valuta cu bancnote false, informează news.ro. Situația a ieşit la iveală când femeia a vrut să depună niște bani la bancă, iar funcţionarul bancar ar fi constatat că e ceva în neregulă cu bancnotele. Astfel că în acest caz s-au făcut cercetări.
Fapta a avut loc în primăvara acestui an, iar ancheta a fost deschisă după ce femeia a vrut să depună la o bancă o sumă în valută, iar funcţionarul a constatat că este vorba despre bani falşi. Ancheta a ajuns la concluzia că principalul suspect este concubinul femeii, un bărbat, de 41 de ani, din municipiului Piteşti, potrivit sursei citate.
Femeia ar fi încercat să depună banii la o unitate bancară
Iubitul femeii e bănuit să ar fi sustras din locuinţa acesteia nu doar cele câteva mii de euro, ci şi circa 20 de grame de bijuterii din aur – din câte rezultă din precizările oamenilor legii.
„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie – iunie 2024, bărbatul ar fi sustras din locuinţa concubinei sale 5.700 de euro, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute, dar şi aproximativ 20 de grame de bijuterii din aur. Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat să depună banii la o unitate bancară, astfel funcţionarul bancar ar fi constatat că bancnotele sunt false”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Argeş.
Marţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului care are o relaţie cu femeia înşelată. De acolo, anchetatorii au ridicat un telefon mobil şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru a fi audiat. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.