AcasăNewsMETEO duminică, 13 decembrie. Cod galben de vreme rea. Nu ninge, dar...

METEO duminică, 13 decembrie. Cod galben de vreme rea. Nu ninge, dar plouă!

vremea

Sfârşitul de săptămână este dominat de vreme ploioasă. În nordul Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 de metri, vor predomina ploile.

Acestea vor fi în general importante cantitativ şi se vor acumula peste 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. Totodată, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va bate puternic

Temporar, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice şi estice se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15 – 20 l/mp.

Vremea în Bucureşti

În Capitală, temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă în jur de 4 grade Celsius

Vremea la munte

La munte, temepraturile maxime vor fi cuprinse intre -1 si 4 grade Celsius.

Vremea la mare

La malul Mării Negre, astăzi va ploua slab. Temperatura maxima va fi de 11 grade Celsius, iar cea minima de 7 grade Celsius.

author avatar
Andrei Ștefan
71 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger