Cauta

Mesajul transmis de Traian Basescu presedintelui Obama, dupa castigarea alegerilor

Traian Basescu a adresat un mesaj de felicitare presedintelui Barack Obama, castigatorul alegerilor din Statele Unite. Seful statului considera ca realegerea democratului pentru un nou mandat la Casa Alba „survine intr-un moment foarte prilenic pentru parteneriatul strategic romano-american”.

Pe langa felicitarile pentru castigarea alegerilor prezidentiale, Basescu i-a transmis liderului american ca spera ca va avea ocazia „sa il reintalneasca in viitorul apropiat”.

Iata mesajul transmis de Traian Basescu liderului de la Casa Alba:

„Domnule presedinte,

Am deosebita placere sa va scriu pentru a va felicita cu prilejul victoriei in alegerile prezidentiale din data de 6 noiembrie a.c.. Atat campania dumneavoastra de succes in vederea realegerii cat si determinarea de a va indrepta spre o noua viziune a Americii in care prosperitatea este impartasita tuturor, au atras atentia romanilor si a natiunilor din intreaga lume.

Realegerea dumneavoastra survine intr-un moment foarte prilenic pentru parteneriatul strategic romano-american. Relatia progresiva, construita pas cu pas, a reprezentat intotdeauna forta dinamica a parteneriatului nostru bilateral. Declaratia Comuna privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, pe care am semnat-o anul trecut, in data de 13 septembrie, este dovada increderii si a prieteniei dintre tarile noastre, si care traseaza, in egala masura, liniile viitoare ale cooperarii noastre. In acelasi timp, Declaratia Comuna ofera fundamentul necesar pentru a putea atinge scopurile pe care ni le-am propus in viitor. Mai mult, Tratatul dintre Romania si Statele Unite privind implementarea Sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice in tara noastra reprezinta o evolutie semnificativa la nivel bilateral, care are potentialul de a asigura securitatea zonei euroatlantice in ansamblu.

Imi exprim convingerea ca vom continua si vom consolida dialogul nostru apropiat si vom lucra impreuna pentru a consolida parteneriatul strategic si legaturile de prietenie dintre tarile noastre. Doresc sa va asigur ca parteneriatul transatlantic are o importanta fundamentala pentru Romania, in calitatea sa de membru al NATO si al UE.

Imi exprim speranta ca voi avea ocazia sa va reintalnesc in viitorul apropiat. Anticipand acest moment, reiterez felicitarile mele sincere pentru victoria obtinuta in alegeri si va urez succes in indeplinirea mandatului care v-a fost incredintat de poporul american.

Va rog sa primiti, domnule presedinte, asigurarea inaltei mele consideratii si a respectului meu”.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version