Pana si celui mai dur dintre duri ii va fi greu sa parcurga gandurile pe care Alexandra, o tanara supravietuitoare a incendiului de la Colectiv, le-a impartasit dupa aproape doi ani de cand a trecut printr-o experienta pentru care cuvantul cosmar pare necuprinzator.
Sunt randuri pe care simti, nu o data, ca nu (mai) poti sa le citesti, doar realizand ca un om a trebuit sa treaca printr-o asa suferinta – si nu doar provocata de arsurile profunde. Si simti ca te doare, pur si simplu, carnea de pe tine, cu fiecare fraza parcursa. Dar Alexandra a avut puterea sa depaseasca asa un chin, ajutata de mama si de sora, Cristina, si poate inteleasa cel mai bine de colega de salon, careia ii spune doar F.
Marturia pleaca de la deja celebrul anunt „avem tot ce ne trebuie”. Continua cu o concluzie dureroasa – „candva, peticele acestea bolnave de carne moarta, devorata de microbi, au fost pielea mea frumoasa”. Si cu amintirea unor fredonari-panaceu. „„Canta-mi, te rog”, ii soptesc asistentei iar aceasta cu glasul frant, printre lacrimi, incepe sa fredoneze o doina. Tremur si mi-e greata, plang si mi-e teama. O ascult cantand, insa. E singura muzica pe care o pot auzi in acest iad si am nevoie de ea ca de aer. E unicul meu analgezic eficient, dar nu pentru carne, ci pentru inima” si se incheie cu „Las mai jos, cu sufletul greu, poze graitoare. Cele mai multe sunt facute dupa operatiile recente suferite. Nu uitati Colectiv!”.
Puteti citi in intregime mesajul Alexandrei AICI.
sursa foto: facebook.com/alexandra.eff
