Panică, sâmbătă dimineaţă, în zona Pieței Matache, din București. Un puternic incendiu a izbucnit la mai multe magazine.
Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum.
Flăcări la o hală cu panouri sandwich
Este vorba despre o clădire plan parter, tip hală, compartimentată cu panouri sandwich. Din cauza pericolului de propagare, au mai fost alertate alte 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat că se intervine pentru stingerea unui incendiu produs la un spaţiu comercial, Piaţa Matache, aflat pe strada Cameliei, din Sectorul 1 al Capitalei. Astfel, au fost alertate inițial 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi o ambulanţă SMURD.
Populaţia, avertizată!
”În momentul de faţă incendiul se manifestă cu flacără şi degajări de fum la nivelul a multor magazine din cadrul pieţei.
Datorită degajărilor mari de fum a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei. Până în momentul de faţă nu au fost identificate persoane surprinse”, a transmis ISU B-If, preluat de stirileprotv.ro.
”Este vorba despre o clădire plan parter, tip hală, compartimentată cu panouri sandwich.
Datorită posibilităţilor de propagare şi necesarul asigurării unui volum de apă suficient au mai fost alertate alte 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.