Cauta

Mesaj de ultimă oră al Parchetului, după transferul lui Mario Iorgulescu în afara țării

La câteva ore după ce Spitalul Elias confirma faptul că, „la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a comunicat faptul că luni dimineaţă, procurorul de caz „a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană”.

Pe fondul acestui anunț, Parchetul transmite faptul că s-a cerut o informare scrisă din partea Spitalului Elias cu referire la „procedura de transfer realizată” și că, până la emiterea comunicatului, înscrisul nu ar fi fost comunicat.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti:

„În contextul discuțiilor existente în spațiul public cu privire la cauza privind accidentul rutier în care a fost implicat Iorgulescu Gino – Mario, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 19 septembrie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino – Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a fost informat cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 septembrie 2019, organele judiciare se vor deplasa la sediul unităţii medicale în vederea efectuării unor activităţi procedurale care vor implica persoana în cauză.

Cu toate acestea, întrucât procurorul de caz a fost informat telefonic de către reprezentanţii spitalului cu privire la un posibil transfer al pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, în cursul zilei de 20 septembrie 2019, s-a decis ca activitatea menţionată anterior să fie efectuată de îndată.
În acest sens, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orei 19:00, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însoţit de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a deplasat la Spitalul Elias în vederea aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei formulate.

Însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu este oportună realizarea acestei activităţi procedurale.
În cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reprezentanţii Spitalului Elias au transmis foaia de observaţie medicală a pacientului, întocmită până la momentul respectiv.

În dimineaţa acestei zile, procurorul de caz a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, context în care a fost solicitată o informare scrisă din partea Spitalului Elias referitoare la procedura de transfer realizată.
Până la acest moment, informarea solicitată nu ne-a fost comunicată.

Precizăm că actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei au avut în vedere şi starea gravă de sănătate a suspectului, astfel cum a fost evaluată de către medicii din cadrul Spitalului Elias, iar transferul acestuia la o clinică din afara ţării nu împiedică desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI”

sursa foto: antena3.ro

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • 2025, anul nefast al pieței de lux?
  • Supermașinile electrice, jucării inutile
  • Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi
  • Mesajul României e clar. Nu poate să reducă taxele la energie
  • Misiune dificilă pentru europeni: discuții nucleare cu Iranul
  • Schemă de jaf din bugetul statului. Firmele achiziționau masă lemnoasă de la Romsilva și își declarau falimentul
  • Euro global, iluzia Christinei Lagarde
  • Tăietorul de posturi: Mark Rutte ”face un DOGE în NATO”
  • Raul Babi, poliglotul român premiat de case nobiliare, finalist în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu
  • Exit mobile version