Cauta

Mercedes îşi concediază directorii

Grupul Daimler AG va concedia pe plan global 1.100 de angajaţi aflaţi în funcţii de comandă, sau aproximativ 10% din conducerea sa.

“Sindicatul a fost recent informat de conducere în legătură cu situaţia financiară şi cea a angajaţilor companiei. Discuţiile au început, încă nu avem un rezultat. Excludem concedieri obligatorii până în 2030,  plecări voluntare sunt posibile, dar numai în situaţia în care ambele părţi sunt de acord”,  a declarat Michael Brecht, un purtător de cuvânt al sindicatului angajaţilor Daimler. Noul director general Ola Kaellenius va prezenta în 14 noiembrie o actualizare a strategiei, care va include şi măsuri de reducere a costurilor. Reprezentanţii Daimler au precizat că firma lucrează la o analiză a costurilor, astfel încât să rămână în continuare competitivă. „Suntem în negocieri constructive cu reprezentanţii angajaţilor şi nu putem comenta în privinţa speculaţiilor”, a precizat un purtător de cuvânt al Daimler. Profitul operaţional al companiei a crescut uşor în trimestrul trei din acest an, datorită majorării cu 8% a vânzărilor de maşini Mercedes-Benz, dar grupul german a anunţat reduceri de costuri şi a avertizat că ar putea creşte provizioanele legate de rechemarea în service a vehiculelor diesel.În perioada iulie-septembrie 2019, profitul înainte de taxe şi dobânzi (EBIT) a urcat cu 8%, la 2,69 miliarde de euro, de la 2,49 miliarde de euro în urmă cu un an. De asemenea, vânzările au crescut cu 8%, la 43,3 miliarde de euro. Daimler a anunţat că va revizui costurile după ce marja de profit la divizia Mercedes-Benz Cars a scăzut la 6%, de la 6,3% în urmă cu un an, din cauza problemelor de producţie la modelul Mercedes GLS şi a echipării maşinilor cu filtre anti-emisii costisitoare.

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version