AcasăNewsMeleșcanu, în vizorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

Meleșcanu, în vizorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

La 30 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist, s-a aflat că al doilea om în stat a ajuns în vizorul IICCMER.

Verificările vizând-l pe Teodor Meleșcanu, actualmente președinte al Senatului și fost ministru de Externe în mai multe guverne, după Revoluție, au legătură cu o serie de telegrame diplomatice. „Având în vedere informațiile apărute în presă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist în timpul evenimentelor de la Timișoara, soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a multor persoane”, transmit oficialii instituției, într-un comunicat remis redacției.

Totodată, în același document se menționează că „Potrivit telegramelor diplomatice, Meleșcanu Teodor Viorel ar fi participat, în calitate oficială, la dezinformarea și diversiunea exercitate de regimul totalitar comunist, prin inducerea în eroare a reprezentanților diplomatici prezenți la eveniment cu privire la crimele și abuzurile săvârșite la Timișoara, plasând infracțiunile comise de reprezentanții comuniști în categoria „zvonurilor colportate în scopuri dușmănoase” și a „știrilor de presă neconfirmate”. Analizând faptele cu posibile consecințe penale săvârșite de domnul Meleșcanu Teodor Viorel, IICCMER a declanșat procedura de investigație specifică.”

Se vor verifica, între altele, documente din arhivă și se va încerca identificarea unor martori, pentru elucidarea situației.

sursa foto: Facebook

134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger