AcasăNewsMedicul Virgil Musta, trimis în judecată. De ce anume îl acuză procurorii...

Medicul Virgil Musta, trimis în judecată. De ce anume îl acuză procurorii DNA și cine mai e cercetat în același dosar

Medicul Musta pune accent pe purtarea corectă a măștii (foto: Spitalul Victor Babes Timisoara/Facebook)

Medicul Virgil Musta, al cărui nume a devenit cunoscut multor români îndeosebi pe timpul pandemiei COVID, șef de secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeș” din Timișoara, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte trei persoane. E vorba de directorul medical al unității spitalicești, dar și de un alt medic, precum și de o asistentă medicală, coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital.

DNA-ul a anunțat, marți, 29 noiembrie, că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru persoane vizate în acest dosar.

Din comunicatul DNA-ului rezultă că Virgil Musta – asociat la o societate comercială cu profil medical și medic șef secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara – e acuzat de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În același dosar au fost trimiși în judecată, conform sursei citate, și:

– Manolescu Diana Luminița, director medical al spitalului menționat anterior și Albu Maria Diana, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital, fiecare pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

– Paica Dana Mihaela, medic la societatea comercială la care asociat era inculpatul prim menționat, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Ce ar fi făcut medicul Musta/Cât e prejudiciul, conform DNA

Procurorii susțin că doctorul timișorean ar fi determinat trei asistente să presteze servicii medicale în beneficiul firmei la care el era asociat, deși ele s-ar fi aflat în timpul serviciului, la spital. Serviciile medicale ar fi presupus, reiese din comunicatul procurorilor, testări pentru depistarea SARS CoV-2.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).
Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.

La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.

Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei”.

DNA-ul susține că spitalul menționat a comunicat Direcției Naționale Anticorupție că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză. Totodată, procurorii au anunțat că „ss-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș.

author avatar
Andrei Coman
393 afisari

8 COMENTARII

    • Nu ia nimic. Musta a fost primul medic care a incalcat ”directivele” in ”criza” covid si a facut autopsii. El a observat ca decedatii prezint cheaguri astfel ca a administrat anticoagulante si nu a mai murit nimeni la spitalul pe care-l conducea.
      Cum se putea duce naibii ”pandemia” acesta a fost mituit sa taca si sa uite de anticoagulante astfel ca a imbratisat cu drag Remdesivirul care ucidea profesional.
      D-aia nu va pati nimic.

  1. Se va recupera prejudiciul și va primi 1 an și 2 luni cu suspendare cu acord de recunoaștere a faptelor. Dar va deveni omul sistemului, pe viață …

  2. Citez din media 20.03.2020 : „Domnul doctor Virgil Musta este dintr-o familie veche de intelectuali din Banat, la fel ca fratele său, tot medic, cu rădăcini în Banatul de Munte, la Oravița. Tatăl său, regretatul Horia Musta, avocat, a fost unul dintre fondatorii PNL Timiș (1990!), o familie cu un bagaj intelectiv și cultural bogate…..
    Doctorul Virgil Musta a aplicat un tratament în care a inclus, de la bun început, un medicament folosit în tratamentul pentru SIDA…”. Oare antiviralele testate in premiera, legatura cu MS (deoarece facea parte din comisia de specialitate care are legatura directa cu protocolul aprobat prin ordin de ministru) …DE ACOLO dragii mei, oare cat o fi prestatia?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger