AcasăNewsMedicamente contrafăcute de 4 miliarde de euro

Medicamente contrafăcute de 4 miliarde de euro

Medicamentele contrafăcute, în topul vânzărilor

Măsurile luate în această perioadă scot la iveală aspecte incredibile despre sistemul de sănătate și cel farmaceutic. Două importante agenții europene au prezentat recent un raport alarmant.  În farmacii, dar și în mediul online sunt vândute medicamente contrafăcute a căror valoare trece de 4 miliarde de euro.

Medicamentele contrafăcute în topul vânzărilor

Conform specialiștilor de la de Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală este vorba de medicamentele contrafăcute care se comercializează peste tot în lume. Raportul nu face și precizări cu privire la confiscările de pe piața medicamentelor și nici ce cantitate ar mai exista acum în depozite. Dar, având în vedere că termenele de valabititate ale medicamentelor se întinde pe perioade între 2 ani și 5 ani, e posibil ca dintre ele să mai circule pe piață.  Reprezentanții instituției susțin că, oricum, contrafacerea lor continuă să se producă. Falsificatorii vizează în special antibioticele, suplimentele farmaceutice și calmantele. Dar la oridinea zilei spune raportul sunt și medicamente pentru malarie, diabet, cancer și boli de inimă. Aceste informații sunt consemnate în raportul publicat și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Cele două agenții estimează la 4,03 miliarde de euro valoarea totală a produselor farmaceutice contrafăcute, comercializate la nivel mondial.

author avatar
Ramona Feraru
411 afisari

1 COMENTARIU

  1. CONCURENTA SAU CONTRAFACERE ??,importul cine l-a facut ?,cine l-a aprobat ?.
    SERVICIILE SUNT DEPASITE SAU AU COTA PARTE DIN AFACERE ?
    UE CU PICIOARE DE LUT !!,UE cea care impunea Romaniei orce ,azi e cu chilotii in vine ??.
    Pe zi ce trece se dovedeste putregaiul acestei uniuni.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger