Cauta

Medic șpăgar, obligat să muncească 100 de zile în piață

Un medic primar, fost șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, a fost condamnat pentru luare de mită și fals intelectual la trei ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii l-au obligat, prin sentință, să facă muncă în folosul comunității. Astfel, doctorul va trebui să presteze 100 de zile într-o piață din localitate sau să se ocupe de horticultură.

Acesta a declarat că preferă să execute pedeapsa în piață. Medicul primar a fost trimis în jdecată pentru că a pensionat ilegal angajați din cadrul Penitenciarului Arad. Mai mult, magistrații Tribunalului Timiș au decis contopirea pedepselor, ajungând la 3 ani de închisoare cu suspendare. Astfel, fostul şef al Secţiei de medicină internă din cadrul Spitalului Militar Timișoara trebuie să urmeze programe de reintegrare socială. „Impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în locaţii, puncte de lucru la SC Pieţe SA sau SC Horticultura SA”, se arată în soluția magistraților. În plus, instanța a dispus confiscarea sumei de 2.200 lei primită de la investigatorii sub acoperire, suma de 428.000 lei, reprezentând venituri dobândite în perioada 2012-2018 și 743.255 lei, reprezentând sume ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare dar și 2 monede de metal preţios, în valoare de 5200 lei, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare. Bărbatul cerea peste 3.000 de lei pentru un dosar de pensionare anticipată.

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version