Cauta

Mazăre ”dă din coate” să iasă din pușcărie

Radu Mazăre, fost primar al Constanței, care execută acum o condamnare cu executare în închisoarea de la Rahova, face tot posibilul să fie eliberat. El a cerut magistraților de la Curtea de Apel Bucureşti redeschiderea dosarului în care a fost judecat şi condamnat în lipsă în legătură cu retrocedările de terenuri în Constanţa și verificarea modului în care a fost reținut și adus în țară.

Mazăre ”dă din coate” să iasă din pușcărie - Ziarul National
Radu Mazăre, la un pas de libertate

Fostul edil a susținut, ieri, în fața judecătorilor că în momentul condamnării definitive el se afla în Madagascar, dar ulterior a fost extrădat în regim de urgenţă. Avocații acestuia au spus în fața judecătorilor că readucerea fostului edil în țară din Madagascar s-a făcut cu încălcarea unor legi importante. Apărătorii au arătat că pe numele lui Mazăre nu a fost emis un mandat de aducere și că reținerea lui s-a făcut pe baza unei înțelegeri între poliția din Madagascar și oamenii legii din România. Avocații au formulat în acest sens o contestație la executare în care au demonstrat că fostului edil din Constanța i-au fost încălcate mai multe drepturi și trebuie pus în libertate, conform legii. Articolul în baza căruia Mazăre cere redeschiderea procesului soluţionat definitiv de instanţa supremă prevede că o persoană care a fost judecată şi condamnată în lipsă poate cere la instanţă redeschiderea cazului. Fostul edil a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version