Cauta

Măsuri speciale decise la Spitalul din Deva, pe durata a 14 zile

Prefectura hunedoreană a făcut publice, luni, o serie de decizii pe care le-au luat autorităţile medicale din judeţ, după discuţii cu oficiali ai Ministerului Sănătăţii. Acestea vizează Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Măsuri speciale decise la Spitalul din Deva, pe durata a 14 zile - Ziarul NationalEste vorba de hotărâri atât cu privire la cadrele medicale, cât și la pacienții internați la acest moment în unitatea spitalicească respectivă. Și vin după ce mai mulți medici au fost depistați ca fiind infectați cu noul coronavirus, iar recent doi pacienți internați la acest spital – confirmați cu COVID-19, dar având și alte boli- au murit.

Deciziile prezentate în comunicatul Prefecturii sunt următoarele:

“- Medicii pozitivaţi COVID 19 vor fi internaţi pe secţia de Boli Infecţioase a S.J.U. Deva

– Personalul medical va îngriji pacienţii internaţi existenţi la data de 29 martie 2020, fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile.

– Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile iar pacienţii internaţi nu vor fi externaţi în acest interval.

– Se vor intensifica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toată unitatea sanitară

– Se va achiziţiona echipament de protecţie şi dezinfectant în cantitate suficientă.”

sursa foto: Prefectura Hunedoara

Ultimele stiri

  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Exit mobile version