Automobilele devin din ce în ce mai conectate şi…piratate. Au au zeci de procesoare și tot mai multe aplicații pe computerul de bord. Comunică cu serverele (cloud) și curând şi cu celelalte vehicule din jur. Însă măsurile de protecţie înseamnă tot atâtea pe care hackerii le pot utilize, de la distanţă, pentru a fura date şi a dezactiva sistemele de control.
Compania Guard Knox a oferit clienţilor săi o simulare de conducere –după o jumătate de tură, un angajat al companiei israeliene de securitate cibernetică lansează un atac, iar comenzile nu mai reacționează: volanul, pilotul automat pe autostradă, frânele, ştergătoarele şi farurile. “Nu este un scenariul science fiction. Luaţi exemplul unui camion mare care transportă combustibil. Imaginați-vă un criminal care reușește să preia controlul. El îl poate trimite în șanț sau într-o clădire. Este 11 septembrie pe roți”, explică Moshe Shlisel, șeful GuardKnox. Se estimează că până în 2023, vor fi conectate 775 de milioane de vehicule private, în creștere față de 330 de milioane în 2018. „Acum 5 ani, aceasta nu a fost o preocupare. Dar astăzi, cu conectivitatea, a devenit necesar să ne gândim la fiecare element al automobilului, având în vedere riscurile atacurilor IT, comentează Henry Bzeih, fost membru al Consiliului pentru cibersecuritate auto.
În 2019, o altă companie israeliană, Upstream, a înregistrat peste 150 de astfel de incidente, de două ori mai mult decât în 2018. Mai mult de jumătate au fost cauzate de aşa numiţii hackeri „răufăcători”, spre deosebire de „hackerii albi”, care caută defecte în scopuri științifice sau în numele companiilor. Majoritatea hackurilor implică blocarea la distanță a mașinilor. Dar un număr tot mai mare vizează, de asemenea, conexiunile către servere (cloud) sau aplicații mobile. În luna aprilie, la Chicago, o sută de mașini de lux au fost furate datorită unui hack din aplicația Car2Go a lui Daimler. În 2016, un atac a reuşit să controleze cu succes frânele, radioul și alte funcții ale unui Jeep Cherokee, prin intermediul platformei sale de infotainment. Fiat Chrysler a trebuit să-şi recheme în service 1,4 milioane de mașini și camioane.
„Riscul final este dacă cineva poate, de exemplu, să frâneze un număr mare de vehicule în același timp. După ce ați constatat un defect într-o mașină, îl puteți aplica pe toate copiile aceluiași model. Orice e posibil, de la hacking-ul ultra-direcționat până la atacuri asupra flotelor întregi, de vreme ce computerul respectiv este ataşat la o maşină, a explicat Dan Sahar, vicepreședintele Upstream. Inginerii GuardKnox se bazează pe experiența lor în forțele aeriene israeliene, au proiectat un procesor care protejează toate celelalte computere din vehicul și servește, de asemenea, ca un sistem de operare sigur. Însă au recunoscut că niciun sistem nu poate garanta o protecție de 100%, iar autonomia anunțată a vehiculelor va creşte vulnerabilitatea acestora.