Cauta

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise din 2035! Decizia istorică a Comisiei Europene

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise din 2035! Decizia istorică a Comisiei Europene - Ziarul National

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise din 2035! Decizia istorică a Comisiei Europene

Statele membre UE au aprobat în noaptea de marţi spre miercuri planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice.

Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea de facto a vânzărilor de vehicule pe benzină şi diesel în UE începând cu 2035.

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise complet

Măsura trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor climatice, în special neutralitatea carbonului până în 2050.

La solicitarea câtorva ţări, printre care Germania şi Italia, cei 27 au convenit totuşi să ia în considerare o posibilă undă verde în viitor pentru tehnologii alternative, cum ar fi combustibilii sintetici sau motoarele hibride reîncărcabile, dacă acestea fac posibilă atingerea obiectivului de eliminare completă a emisiilor de gaze cu efect de seră la vehicule.

Industria auto nu vrea să elimine motoarele pe benzină și diesel după 2035

Italia, Portugalia, Slovacia, România și Bulgaria sunt țările care vor ca în 2035 să se mai vândă încă mașini noi pe motorină și benzină, iar interzicerea totală să intre în vigoare în 2040. Pentru 2035 cele cinci țări propun o reducere cu 90% a emisiilor medii de CO2.

Ținta 2035 a stârnit multă opoziție și, cel mai recent, ministrul german de finanțe s-a exprimat împotriva ei. Un oficial bulgar a spus că, în decizia de a interzice total mașinile cu motor termic, trebuie ținut cont de puterea de cumpărare și diferențele dintre țări la acest capitol.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version