Administraţia Fondului pentru Mediu va lansa, în septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Programul va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani.
Preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, a anunţat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
3000 lei primă de casare
Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei.
Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3.
Administraţia Fondului pentru Mediu suportă jumătate din sumă
Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM, informează stiri.tvr.ro.
Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.
” vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani ”
-nevasta,ceasul si rabla
nu se caseaza!
asa trebuia facut de la inceput
cine vrea sa isi caseze masina fara a lua una noua sa o poata casa fara espemii de doare cu șină.
si asta si pe persoana fizica si pe persoana juridica. Punct.