Subiectul tarifelor de parcare e unul de actualitate și de real interes pentru șoferii care locuiesc în Capitală sau doar au drum prin București și se gândesc unde să-și lase mașina câtă vreme sunt la muncă sau au de rezolvat diverse treburi prin oraș. Nu de alta, dar cât să nu riște amenzi sau, mai rău, să ajungă să le fie ridicată mașina.
În tot acest context, s-a aflat că mașina folosită de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a fost ridicată miercuri dimineață de Poliția Locală Sector 5, potrivit Antena 3.
Pare-se că autoturismul ridicat din sectorul 5 ar fi fost parcat neregulamentar. E de menționat că până la momentul de față, Nicușor Dan nu a reacționat public pe marginea acestui subiect.
Citiți și: Nicușor Dan s-a sucit! Introduce un tarif unic de parcare în București
Șuhan: O uitase pe-acolo, pe domeniul public
Referiri la această situație a făcut și un consilier general PSD. Valeriu-Nicolae Șuhan a publicat pe pagina sa de Facebook imagini cu momentul în care autoturismul – care, din câte se poate vedea, are număr de Vaslui – e săltat cu o macara și pus pe o platformă folosită în astfel de acțiuni de ridicare a autoturismelor. Platformă pe care e apare inscripționat Poliția Locală sector 5.
Șuhan a făcut și un scurt comentariu, într-o notă vădit ironică, în dreptul imaginilor. „I-au ridicat mașina lui Nicușor Dan Daniel ! O uitase pe-acolo, pe domeniul public, de nu-și mai aduce aminte nici el de când.
Precis e o conjurație pesedistă împotriva vajnicului și eternului luptător pentru binele bucureștenilor, apărător al domeniului public împotriva abuzurilor !”, scrie, între altele, consilierul.
Pentru brambureala creată și practicată creată cu parcările ar merita să-i fie confiscată!
Corect sună așa: Pentru brambureala creată și jecmănirea practicată ar merita ca mașina să-i fie confiscată nu doar ridicată!
Mai mult costa serviciile de ridicare si transport, decat tomberonul ala!