O bijuterie pe patru roți a ajuns la RAR Grivița. E vorba despre un Lamborghini Revuelto. Pe lângă faptul că au avut ocazia să vadă câteva fotografii cu bolidul, internauții n-au ratat prilejul de a comenta, într-o notă hazlie, pe marginea recentei postări a celor de la RAR.
După cum se știe deja, reprezentanții RAR publică, din când în când, imagini cu autoturismele rare ce trec pragul sediului Registrului Auto Român, pentru revizii.
De această dată, s-a pornit un val de comentarii, majoritatea amuzante, după ce pe pagina de Facebook a Registrului Auto Român au fost postate mai multe fotografii cu un Lamborghini Revuelto. Și asta având în vedere că, pe lângă caracteristicile bolidului, s-au aflat detalii și despre prețul acestei super-mașini. De altfel, tocmai prețul piperat pare să fi generat cele mai multe comentarii și dezbateri în rândul internauților care au văzut postarea.
RAR: „Un mic impediment în calea fericirii celor care și-ar dori să-l piloteze ar putea fi prețul”
„Vedem deja venind acele comentarii de genul “nu sunt bune, că nu prea le cumpără lumea”, dar nu putem să nu vă prezentăm acest supercar pe care l-au fotografiat colegii noștri la RAR Grivița.
Lamborghini Revuelto, căci așa se numește, este un bolid cu motor V12 de 6.5L. Probabil că nu avea nevoie, dar în „sprijin” îi vine și un motor electric. Împreună, cele două, dezvoltă puțin peste 1.000CP. Da, ați citit bine. Un mic impediment în calea fericirii celor care și-ar dori să-l piloteze ar putea fi prețul de aproximativ…700.000E”, au scris, luni dimineață, 9 decembrie, cei de la RAR, într-o postare pe Facebook.
Reacția unui internaut: „Are sau nu cârlig de remorcare în banii ăștia?”
N-a trecut mult timp de la postarea acestui mesaj până să apară primele comentarii. Majoritatea reacțiilor sunt cât se poate de amuzante. Iată câteva dintre ele:
„Dar parcă la avioane nu se făcea Rar-ul!”
„Versiunea de baza vine cu covorase de cauciuc originale. Ok. Dar carlig de remorcare? Are sau nu carlig de remorcare in banii astia?”
„La Polo meu nu ați făcut poză ;))”
„La ce garda joasa are, se potriveste perfect la drumurile noastre😂”
„Sunt curios daca l.ati bagat pe rampe, la cat de jos este😁🫡”
„Păi nu-i păcat să l strici în traficul și în gropile din România?”


