AcasăNews"Mascaţii" s-au dus peste firmele acuzate că au umplut România de gunoaie!

„Mascaţii” s-au dus peste firmele acuzate că au umplut România de gunoaie!

Procurorii efectuează percheziții domiciliare în cinci județe într-un dosar privind introducerea fără drept de deșeuri din spaţiul intracomunitar.

Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2021, în Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara, precum şi în Bucureşti, mai multe persoane au introdus fără drept în ţară deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar în scopul obţinerii de foloase materiale substanțiale.

44 de percheziţii domiciliare

Procurorii efectuează, duminică, 44 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

„Aceştia au profitat şi de faptul că în România preţul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tona), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană urmărind astfel să obţină în mod facil câştiguri financiare importante”, menţionează DIICOT.

Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deşeuri, care s-au ocupat de importuri de deşeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării sau valorificării.

Cel de al doilea palier al grupului infracţional a fost reprezentat de transportatori români, care s-au deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde au procedat la încărcarea deşeurilor în vederea reciclării sau recuperării în ţară.

1.500 tone, aduse ilegal

DIICOT precizează că, pe parcursul activităţii de urmărire penală, au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând cantitatea de peste 1.500 de tone de deşeuri. Pentru alte transporturi depistate la intrarea în ţară, nu a fost permis accesul pe teritoriul Români

„Pentru a reduce riscul de a fi descoperiţi de organele de control, transportatorii au acţionat numai la finele săptămânii şi de regulă noaptea, au încercat să profite de oboseala acumulată de cei care efectuează controalele şi de faptul că în acele intervale orare funcţionarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei, urmând să fie sesizaţi de poliţiştii de frontieră în cazul unor bănuieli cu privire la neconformitatea transporturilor”, conform DIICOT.

author avatar
Andrei Ștefan
354 afisari

1 COMENTARIU

  1. nu firmele sint de vina , ci , cei care dau legi permisive sau cei care nu aplica legea .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger