Cauta

Mascaţii au intrat peste oamenii care s-au adunat la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu, de la Tâncăbești, şi au prezentat salutul nazist

mascati

Poliția Capitalei s-a dus, sâmbătă dimineață, 7 decembrie, peste oamenii care au prezentat salutul nazist la troița lui Corneliu Zelea Codreanu, din Tâncăbești.

Mascaţii au efectuat șase percheziții la locuințe din București și județul Ilfov, într-o acțiune care vizează persoane suspecte de promovarea ideologiei fasciste și incitare la ură pe rețelele sociale.

Suspecţii, duşi la audieri

După percheziții, cele șase persoane vor fi ridicate cu mandate de aducere și duse pentru audieri atât la Parchetul General, cât și la sediile Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Grupuri Infracționale Violente.

Ce acuze li se aduc suspecţilor? Sunt acuzați că au postat pe diverse platforme de socializare mesaje amenințătoare și simboluri fasciste, rasiste și xenofobe. De asemenea, ei sunt cercetați și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Ce au anunţat autorităţile

Ministerul Public precizează că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au început o acțiune comună care urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea unor infracțiuni sau incitarea la violenţă și ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opțiunilor politice în contextul procesului electoral din România.

În cadrul aceluiași demers, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a făcut 9 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se fac cercetări pentru utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea – Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Exit mobile version