AcasăNews"Mascaţii" au descins peste mafia permiselor. Cinci oameni, arestaţi! Cum funcționa gruparea?

„Mascaţii” au descins peste mafia permiselor. Cinci oameni, arestaţi! Cum funcționa gruparea?

Cinci persoane au fost arestate preventiv, după ce ar fi falsificat semnăturile medicilor de specialitate de pe fişe necesare pentru obţinerea sau reînnoirea permisului de conducere auto, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Mai multe percheziţii au avut loc în Bucureşti pentru anihilarea unei grupări specializate în falsificarea fişelor medicale pentru cei care solicitau reînnoirea permisului de conducere, iar acestea primeau documentele fără a face controlul medical.

Falsificau semnăturile medicilor

Persoanele respective sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată.

S-a reţinut că, în perioada 16 august 2023 – 18 ianuarie 2024, inculpaţii, cu sprijinul funcţional şi material al persoanei juridice, prin intermediul căreia au creat aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate, au constituit un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate anterior, în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto”, se precizează în comunicat.

În concret, se explică în comunicat, membrii grupului ar fi organizat un amplu proces de falsificare a fişelor medicale, prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialităţile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat.

Şoferii primeau „apt” pe nedrept

Prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuţie erau eliberate cu calificativul „apt”, fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuşi unui control medical real.

„Joi, urmare a propunerii formulate de către procurori, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui număr de cinci persoane, respectiv luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de alte trei.

În acelaşi context procesual, faţă de persoana juridică menţionată a fost luată măsura preventivă a interzicerii pentru o perioadă de 60 de zile a desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracţiunile”, a transmis Parchetul.

author avatar
Andrei Ștefan
726 afisari

3 COMENTARII

  1. Bună dimineața ! V-ati trezit?…..Să fiți voi sănătoși câți nenorociți folosesc această metodă în toată românia!…

  2. Si alora cu fisele falsificate nu le ridica permisele pana fac analizele pe bune?

  3. MAFIA ESTE INRADACINATA IN POLITIE !,INCEPAND CU PITESTIUL ,SUCEAVA ,BACAUL ,BUCURESTIUL ,CONSTANTA PE RAND SI IN MOD REPETAT MAFIA PERMISELOR I_A IMBOGATIT PE MAJORITATEA EXCROCILOR IMBRACATI IN HAINELE STATULUI !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger