AcasăNewsMasacre în lanţ în Statele Unite

Masacre în lanţ în Statele Unite

America zilelor noastre…

Zece persoane, inclusiv atacatorul, au fost ucise într-un schimb de focuri în oraşul Dayton, statul Ohio. Atacul armat a avut loc la doar câteva după ce un tânăr de 21 de ani a împuşcat mortal 20 de oameni în zona unui hypermarket din El Paso, Texas.

America zilelor noastre

Poliţia din Dayton a anunţat că “Atacatorul este mort. Alte nouă persoane au fost ucise. Cel puţin 16 persoane au fost spitalizate din cauza rănilor”. Autorităţile au cerut locuitorilor să evite zona, iar celor care au fost martori să ofere informaţii despre incident, însă  nu au furnizat detalii despre circumstanţele atacului, cu excepţia faptului că a avut loc în districtul Oregon al oraşului, un cartier cunoscut pentru cluburi de noapte, baruri, galerii de artă şi magazine. „Am avut agenţi în imediata vecinătate când a început acest atac armat şi am putut să răspundem şi să-i punem capăt repede”, a adăugat poliţia, care a indicat că evenimentul a început în jurul orei locale 01:00 (05:00 GMT) şi că Biroul Federal de Investigaţii (FBI) se află la faţa locului pentru a ajuta la anchetă. Împuşcăturile au survenit la câteva ore după un atac armat în centrul comercial  Walmart din oraşul El Paso.  Poliţia a precizat că ucigaşul a lăsat un manifest al cărui conţinut indică o posibilă legătură cu „o crimă motivată de ură”, sintagmă care în SUA face referire la atacuri îndreptate asupra unor persoane pe motive ce ţin de culoare, origine sau religie. În presă au apărut informaţii conform cărora numele atacatorului, originar din apropierea oraşului Dallas, este Patrick Crusius. Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat că printre cele 20 de victime se numără şi 3 mexicani şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor. „Groaznice împuşcături în El Paso. Informaţiile sunt foarte proaste, este vorba de mai mulţi morţi”, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă. „Am vorbit cu guvernatorul” Texasului Gregg Abbott pentru „a-i acorda sprijinul guvernului federal”, a adăugat Trump.

author avatar
Andrei Coman
85 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger