AcasăNewsMasă de aer cu particule de praf saharian deasupra României. Precizările specialiștilor...

Masă de aer cu particule de praf saharian deasupra României. Precizările specialiștilor – VIDEO

Masă de aer cu particule de praf saharian deasupra României. Precizările specialiștilor - VIDEO (sursa foto. Facebook/MinisterulMediului)

Praful saharian care a fost observat deja, recent, în câteva state europene – cum ar fi Franța sau Elveția – ajunge și deasupra României.

Ministerul Mediului a anunțat încă de sâmbătă seară, prin intermediul unui mesaj transmis în baza informațiilor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie faptul ”că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”.

Oficialii Ministerului condus de către Tanczos Barna au menționat, via Facebook, și faptul că ”în această perioadă, temporar în țările de la vest și sud-vest de țara noastră, se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă”.

Când s-ar putea vedea depunerile de praf saharian în România

Cât privește momentul în care ar putea fi observate depuneri de praf saharian în România, ca urmare a apariției acestui fenomen, Ministerul Mediului a transmis următoarele: ”depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”.

În alte state europene, efectele trecerii acestui val de praf saharian au fost vizibile, generând cadre cu adevărat spectaculoase. Iată câteva:




210 afisari

1 COMENTARIU

  1. Si ce daca ?!
    In fiecare an bate vintul numit Harmatan, care stirneste dunele Sahel-ului si adesea trimite si paste Europa cite un nor de praf !
    Abia acum ati auzit despre acest fenomen ?
    Mai lasati dracului rolul de procurori in ale covidului si puneti mina pe carte, de de calatorit in Africa nici gind, fiindca sinteti vai de mama voastra….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger