Continuă ancheta declanșată după decesul lui Rareș, tânărul în vârstă de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile, în Capitală.
Tudor Duma, zis „Maru”, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă, potrivit Agerpres.
Din câte a anunțat DIICOT, tânărul în vârstă de 21 de ani e cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuință.
„La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivist, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuință. Din probatoriul administrat până la această dată a reieșit faptul că, în intervalul 14-15.04.2025, inculpatul, cu știință, a pus la dispoziția unei persoane vătămate un spațiu din imobilului în care locuiește (garajul) pentru consumul de droguri de mare risc (metadonă), consum urmat de moartea victimei la data de 15.04.2025”, a precizat DIICOT, într-un comunicat.
Din câte a mai anunțat DIICOT, analiza efectuată miercuri, 16 aprilie, de Institutul Național de Medicină Legală asupra probelor biologice recoltate de la cadavrul tânărului a condus la constatarea prezenței de benzodiazepine, metadonă, tramadol, canabinoizi, 6-MAM și alfa PVP.
Procurorii au percheziționat miercuri locuința celui cunoscut drept „Maru”, fiind găsite mai multe probe.
Tânărul care a decedat era un apropiat al lui Tudor Duma, zis „Maru”, dealerul care i-ar fi furnizat droguri lui Vlad Pascu, autorul accidentului tragic din localitatea 2 Mai, soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor trei persoane.
De altfel, amintește sursa citată, în urmă cu două zile, tânărul și „Maru” au apărut într-un live pe TikTok, iar băiatul de 20 de ani părea că se simte rău.
„Maru” are o condamnare de patru ani și trei luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și deținere de droguri, însă decizia instanței nu este una definitivă.
Hahahahaha, acum se descopera traficul de droguri din colonie, hahahahaha. Pai platim REGESTE, de 35 de ani, mii de DIICOȚI, MII DE SECURISTI, MII DE MASCATI, care nu lupta cu drogatii ci ne tin cizma pe gat noua, poporului sa nu vedem cum sistemul mafiot impus de afara a vandut tara…PE TIMPUL COMUNISTILOR NU EXISTAU DROGURI SI DROGATI IN TARA MEA