Cauta

Marko Bela: “Degeaba ii cerem lui Tokes sa plece si din PE, nu avem instrumente sa il retragem

Vicepremierul Marko Bela sustine ca UDMR nu are nicio posibilitate de a-l retrage din Parlamentul European pe Tokes Laszlo – care a demisionat din Uniune, pe lista careia a fost ales – si “degeaba” i-ar cere sa plece, pentru ca nu asculta ce ii spun reprezentantii formatiunii.

Marko Bela: “Degeaba ii cerem lui Tokes sa plece si din PE, nu avem instrumente sa il retragem - Ziarul National
Marko Bela

Vicepremierul Marko Bela a declarat, sambata, la Targu Mures, ca el considera ca ar fi corect ca Tokes Laszlo sa plece si din Parlamentul European, dupa ce a demisionat din UDMR, pe lista careia a fost ales, insa Uniunea nu are nicio posibilitate de a-l retrage din PE pe Tokes si “degeaba” i-ar cere sa plece.

“Corect ar fi sa plece si din Parlamentul European, dar noi nu avem niciun fel de instrumente de a obtine o astfel de decizie. Deci dupa ce un europarlamentar e ales, are un mandat plin si puterea de a decide daca merge pana la capatul mandatului sau nu. Deci partidele pe lista carora a ajuns europarlamentar nu au nicio posibilitate de a-l retrage. Degeaba ii solicitam (sa plece), ca tot acolo ajungem. De ce credeti ca domnul Tokes ne asculta?”, a spus Marko Bela.

Marko a apreciat ca UDMR este in acest moment singura formatiune reprezentativa a comunitatii maghiare si ca “nici Tokes, nici altii n-au reusit pana in momentul actual sa ofere o alternativa fata de ceea ce face UDMR”.El a refuzat sa raspunda la intrebarea daca crede ca ar mai fi posibila o coalitie a formatiunilor maghiare la alegeri.

“Eu cunosc o singura formatiune politica care intr-adevar este reprezentativa, e UDMR, restul nu prea au proba electoratului. Nici domnul Tokes, nici altii n-au reusit pana in momentul actual sa ofere o alternativa fata de ceea ce face UDMR. Sa ofere alte solutii, alte instrumente, sa ne spuna cum ar trebui sa facem altfel si asa mai departe”, a spus el.

Laszlo Tokes si-a anuntat demisia din UDMR, luni dimineata, reclamand pozitia permisiva a Uniunii privind investitia de la Rosia Montana, comportamentul unor deputati UDMR ce incearca sa zadarniceasca activitatea ANI, participarea UDMR la guvernare de dragul puterii si “practica bazata pe interese obscure de partid”.

La alegerile pentru Parlamentul European din 2007, Tokes a candidat ca independent si a fost ales eurodeputat, iar in 2009 a candidat pe primul loc pe lista comuna a UDMR si CNMT, numita “Lista Solidaritatii” pentru Parlamentul European, fiind ales eurodeputat. El a fost ales apoi vicepresedinte al PE.

Ultimele stiri

  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Horoscop chinezesc 2026. Anul Calului de Foc se definește prin inițiativă, mișcare rapidă și putere interioară
  • VIDEO. Autostrada Moldovei: S-a deschis circulația pe A7 Focșani – Adjud/CNAIR: Se circulă continuu de la București la Adjud
  • Vin ninsorile peste România. Meteorologii ANM anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară, sub cod galben
  • Generalii care dispar: anatomia unei mortalități atipice în elita militară rusă
  • Ce sancțiuni vor primi medicii care răspândesc informații false și teorii conspiraționiste în spațiul public
  • Exit mobile version